ISLÁM s. n. Religie monoteistă întemeiată, în sec. VII, de Profetul Mahomed și răspândită în Asia și Africa; mahomedanism, islamism; p. ext. totalitatea mahomedanilor; totalitatea țărilor sau popoarelor de religie mahomedană. – Din fr. islam.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ISLÁM n. 1) v. ISLAMISM. 2) Totalitate a popoarelor musulmane și civilizația lor. /<fr. islam
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ISLÁM s.n. Islamism; (p. ext.) totalitatea țărilor, a popoarelor mahomedane. [< fr., tc. islam].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ISLÁM s. n. islamism. (< fr. islam)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ISLÁM s. v. mahomedanism.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
islám (cult) s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
Islám (popoarele) s. pr. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ISLÁM (‹ fr.; din arabă „supunere față de Dumnezeu”) s. n. 1. Religie monoteistă fondată în V Arabiei, la începutul sec. 7 (anul 622 fiind considerat începutul erei musulmane). I. se bazează pe Coran, ale cărui capitole (sure) au fost revelate Profetului Mahomed, prin mijlocirea arhanghelului. Coranul și tradiția alcătuită din spusele și faptele Profetului (hadit) prescriu credincioșilor cinci obligații rituale fundamentale (așa-zișii „stâlpi ai islamului”): „mărturia de credință” („Nu există al Dumnezeu decât Allah, Mahomed este trimisul lui Dumnezeu”); rugăciunea (făcută de cinci ori pe zi); dania; postul (cel mai de seamă este al Ramadanului); și pelerinajul la Mecca (cel puțin o dată în viață). Cele două curente principale ale i. sunt: sunnismul și șiismul. Cei peste 1 miliard de musulmani, înregistrați în toată lumea la mijlocul anilor ’90, se împart în sunniți (85%), șiiți, kharigiți și alte secte minoritare. Sin. islamism, mahomedanism. 2. Totalitatea popoarelor care practică religia islamică.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink