ISPRÁVĂ, isprăvi, s. f. 1. Faptă, treabă, acțiune dusă (cu bine) până la capăt, îndeplinită cu succes; p. ext. aventură. ◊ Loc. adj. De ispravă = (despre oameni) cumsecade, vrednic; (despre acțiuni) bun, remarcabil. De nici o (sau nici de o) ispravă = care nu e bun de nimic, care nu inspiră încredere. ♦ (Ir.) Poznă, năzdrăvănie. 2. Rezultat bun obținut în urma unor eforturi; succes, reușită, izbândă. ◊ Expr. Fără nici o (sau vreo) ispravă = fără nici un rezultat; zadarnic. – Din sl. isprava, bg. izprava.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ISPRÁVĂ s. 1. v. faptă. 2. aventură. (Își povestea ~ile din acele vremuri.) 3. treabă, (pop. și ir.) pricopseală, (reg.) pricoapsă, (fam. și ir.) scofală. (N-a făcut mare ~.) 4. v. poznă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ISPRÁVĂ s. v. autorizație, izbândă, împuternicire, reușită, succes.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
isprávă s. f., g.-d. art. isprăvii; pl. isprăvi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ISPRÁVĂ isprăvi f. 1) Rezultat favorabil obținut în urma unui efort fizic sau intelectual; reușită; izbândă; succes. 2) Faptă nesocotită cu urmări neplăcute, dar lipsită de gravitate; năzbâtie; șotie; poznă; boroboață; d****e. [Sil. is-pra-] /<sl. isprava, bulg. izprava
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink