ISTORÍSM s. n. (Filoz.) Principiu potrivit căruia evenimentele și fenomenele trebuie studiate în procesul apariției și dezvoltării lor istorice. – Din fr. historisme, rus. istorizm.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ISTORÍSM n. Principiu metodologic, conform căruia obiectele și fenomenele din realitate trebuie privite în dezvoltare istorică, în legătură cu condițiile concrete care le-au generat și cu celelalte fenomene existente în momentul istoric dat. /<fr. historisme, germ. Historismus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ISTORÍSM s.n. Principiu de bază al metodei dialectice în cercetarea științifică, potrivit căruia evenimentele și fenomenele se studiază în procesul apariției, dezvoltării și pieirii lor, în strânsă legătură cu condițiile istorice concrete care le-au dat naștere. [< rus. istorizm, cf. fr. historisme, germ. Historismus].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ISTORÍSM s. n. principiu de bază al metodei dialectice în cercetarea științifică, potrivit căruia evenimentele și fenomenele se studiază în procesul apariției, dezvoltării și pieirii lor, în strânsă legătură cu condițiile istorice concrete care le-au dat naștere. (< fr. historisme, rus. istorizm)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
istorísm s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink