ISTÓV s. n. (Înv.) Sfârșit1, capăt. ◊ Loc. adj. și adv. (Pop.) De istov = cu totul, complet, definitiv, perfect. Fără istov = fără încetare; nesfârșit, necurmat. – Din sl. istovŭ „adevărat”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ISTÓV n. înv. Parte cu care se termină sau se încheie ceva; sfârșit; capăt. ◊ De ~ în întregime; cu totul. Fără ~ fără încetare; necontenit. /<sl. istovu
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ISTÓV s. v. încheiere, sfârșit.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
istóv2, -ă, adj. (înv.) curat, adevărat, exact, precis; amănunțit.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
istóv1, istóvuri, s.n. (înv.) 1. capăt, fine, sfârșit; (în loc. adj. și adv.) de istov = până la sfârșit, de tot, cu totul, gata, deplin, complet, cu desăvârșire, desăvârșit, definitiv, perfect, bine de tot; pentru totdeauna, pe vecie, de veci; fără istov = fără încetare, necurmat, nesfârșit, fără sfârșit. 2. pierzare, moarte; de istov = de moarte, de grație, mortal. 3. încheierea unui cont, socoteală, decontare. 4. termen de plată, achitare, lichidare, sumă scadentă.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
istóv adv. – Cu totul, complet. Sl. istovŭ „adevărat” (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Miklosich, Lexicon, 269; Cihac, II, 151; Tiktin; DAR). Sec. XVII, înv. – Der. istov, s. n. (sfîrșit, extremitate, capăt; lichidare, sold; scadență; deces, sfîrșit); istovi, vb. (a termina, a sfîrși; a epuiza, a copleși; a omorî; a cheltui, a risipi; a lichida); istoveală, s. f. (epuizare, oboseală); istovitor, adj. (care istovește).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
istóv s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink