IÚDĂ, iude, s. f. Om trădător; om fățarnic, prefăcut. – Din sl. Ijuda.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
IÚDĂ s. v. trădător.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
iúdă (iúde), s. f. – 1. Cămătar. – 2. Om trădător, fățarnic, prefăcut. – 3. Om fără milă. – 4. Duh rău. – 5. (Arg.) Agent, curcan. – 6. Vînt. – 7. Copaci doborîți de vînt. De la Iuda (Tagliavini, Arch. Rom., XII, 184; DAR). Cihac, II, 152, explică sensul 7 din sl. judŭ „membru”, care nu pare clar. Ar putea fi mai curînd o extindere a sensului 6, care se explică, la rîndul lui, printr-o confuzie cu iugă, s. f. (vînt de sud), din bg., sb. jug. – Der. iudalîc, s. n. (Arg., trădare; misiunea agentului de poliție); iudi, vb. (a ademeni, a seduce, a face să păcătuiască), cf. Iordan, BL, IX, 65 (după DAR, în legătură cu rut. juditi).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
iúdă s. f., g.-d. art. iúdei; pl. iúde
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
IÚDĂ ~e f. Persoană care înșală; om fățarnic, lipsit de sinceritate. /<sl. Ijuda
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink