IÚRTĂ, iurte, s. f. Locuință demontabilă, specifică pentru populațiile nomade mongole sau turcice, de formă conică (la mongoli) sau semisferică (la turci), alcătuită dintr-un schelet din zăbrele de lemn în formă de cerc, acoperit cu pâslă. – Din rus. iurta.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
IÚRTĂ s.f. Colibă din pâslă, din piei etc., folosită de nomazii din Asia Centrală. [< rus. jurta].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
IÚRTĂ s. f. colibă din pâslă, din piei etc. folosită de nomazii din Asia Centrală. (< rus. iurta)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
iúrtă s. f., g.-d. art. iúrtei; pl. iúrte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
IÚRTĂ ~e f. (la popoarele nomade din Asia Centrală) Locuință demontabilă, de formă conică sau semisferică, acoperită cu pâslă, rogojini sau piei. /<rus. jurta
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink