IZBITÚRĂ, izbituri, s. f. Lovitură puternică. ♦ (Rar) Semn rămas în urma unei lovituri; contuzie. – Izbi + suf. -tură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
IZBITÚRĂ s. 1. v. lovitură. 2. v. plesnitură. 3. lovi-tură, trântitură. (O ~ de ușă.) 4. v. îmbrâncitură. 5. v. zvârlitură.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
izbitúră s. f., g.-d. art. izbitúrii; pl. izbitúri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
IZBITÚRĂ ~i f. Lovitură puternică. /a izbi + suf. ~tură
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink