IZBÚC, izbucuri, s. n. Izvor de apă cu debit intermitent. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
izbúc s. n., pl. izbúcuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
IZBÚC s. m. Izvor cu izbucnire și scurgere intermitente, care se formează în reg. carstice și funcționează pe principiului sifonului (ex. izbucul Călugări din com. Cărpinet, jud. Bihor, izbucul Bujor de pe valea Poșoga, afl. al Arieșului ș.a.); izvor intermitent.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
IZBUC, mănăstire înființată între anii 1928 și 1930, în jud. Bihor, com. Cărpinet, având două biserici, una de lemn, Izvorul Tămăduirii, și alta de zid, Adormirea Maicii Domnului (cu picturi murale executate în 1969-1972).
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink