Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
IZGONÍ, izgonesc, vb. IV. Tranz. A sili pe cineva să plece; a da afară; a alunga, a goni. – Din sl. izgoniti.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
IZGONÍ vb. 1. a alunga, a depărta, a goni, a îndepărta, (rar) a prigoni, a răzmeri, a surghiuni, (înv. și pop.) a oropsi, (pop.) a zgorni, (înv. și reg.) a întiri, a mâna, a tăia, (reg.) a tintiri, a zgoni, (Transilv. și Ban.) a dudui, a gorgoni, (Transilv.) a păfuga, (prin Transilv.) a poteri, (prin Olt. și Ban.) a sprânji, (Transilv. și Maram.) a țipa, (Ban. și Transilv.) a zogorni, (înv.) a lepăda, a rășchira, (fam.) a mătrăși, (fam. fig.) a mătura. (L-a ~ din casa lui.) 2. v. respinge. 3. v. surghiuni.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
izgoní (izgonésc, izgonít), vb. – 1. A alunga, a goni. – 2. A speria, a sili pe cineva să plece, a surghiuni. – Mr. azgunescu, azgunire. Sl. izgoniti (Miklosich, Slaw. Elem., 23; Tiktin; Conev 99), cf. bg. izgonjam, sb. izgoniti „a vîna”. – Der. izgon, s. n. (detașament), înv., deverbal; izgoană, s. f. (surghiun), înv.; izgonitor, adj. (care surghiunește); izgnanie, s. f. (înv., surghiun), din sl. izgnije. – Din rom. provine mag. izgána (Edelspacher 15). cf. goni.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
izgoní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izgonésc, imperf. 3 sg. izgoneá; conj. prez. 3 sg. și pl. izgoneáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
A IZGONÍ ~ésc tranz. (ființe) A forța să plece (în altă parte); a da afară; a alunga; a goni; a fugări. /<sl. izgoniti
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink