IZOMORFÍSM s. n. 1. Relație, corespondență între două obiecte, fenomene etc. care au aceeași structură; identitate de structură. 2. Proprietate a substanțelor cu compoziție chimică diferită, dar cu structură înrudită, de a se prezenta în aceleași forme structurale cristalografice; izomorfie. 3. Termen întrebuințat de unii lingviști structuraliști pentru a denumi paralelismul de structură dintre silabă, cuvânt și propoziție sau frază. – Din fr. isomorphisme.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
IZOMORFÍSM n. 1) Corespondență între două obiecte, fenomene care au aceeași structură; identitate de structură. 2) Proprietate a unor substanțe de a fi izomorfe. /<fr. isomorphisme
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
IZOMORFÍSM s.n. Identitate de structură. ♦ (Mat.) Corespondență biunivocă între două mulțimi cu aceeași structură. ♦ Însușire a unor substanțe cu compoziție chimică analoagă de a cristaliza în aceleași forme cristaline; izomorfie. [Var. isomorfism s.n. / < fr. isomorphisme, cf. gr. isos – egal, morphe – formă].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
IZOMORFÍSM s. n. 1. identitate de formă, de structură. 2. proprietate a unor substanțe cu compoziție chimică analoagă de a cristaliza în aceleași forme cristaline; izomorfie. 3. (mat.) corespondență biunivocă între elementele a două mulțimi cu aceeași structură. (< fr. isomorphisme)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
IZOMORFÍSM s. (FIZ.) izomorfie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
izomorfísm s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink