Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii:   
JUR1, juri, s. m. (Astăzi rar) Jurat1. ◊ (În vechea organizare judecătorească) Curte cu juri = organ de jurisdicție pentru procese criminale, delicte politice sau de presă, în componența căruia intrau jurați1. – Din fr. jury.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
JUR2, jururi, s. n. Spațiu în mijlocul căruia se află cineva sau ceva; împrejurime; vecinătate. ◊ Loc. adv. În (sau prin) jur = în (sau prin) preajmă, alături, prin apropiere, împrejur. Din jur = din împrejurimi, dimprejur. (De) jur împrejur = din (sau în) toate părțile. ◊ Loc. prep. În jurul... = a) în preajma...; b) relativ la..., despre...; c) aproximativ în..., cam pe la... Prin jurul... = în apropiere de...; cam pe la...; Din jurul... = pe lângă, din preajma... (De) jur împrejurul... = în preajma... – Lat. gyrus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
JUR3, jururi, s. n. (Pop.) Jurământ. – Din jura (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
JUR s.n. (Franțuzism) Jur-fix = zi de primire a unor familii aristocratice; petrecere care are loc într-o astfel de zi. [Scris și jour. / < fr. jour-fixe].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
JUR s. m. jurat. ♦ curte cu ~ i = organ de jurisdicție cu caracter penal format din juri. (< fr. jury)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
JUR interj. v. zău!
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
JUR s. v. jurat.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
JUR s. v. apropiere.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
JUR s. v. jurământ, legământ.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
jur (jururi), s. n. – Înconjurare, ocol, împrejmuire. – Var. (Mold.) giur. Mr. giur. Origine incertă. Se consideră reprezentant al lat. gyrusgr. γῦρος (Philippide, Festgabe Mussafia, 46; Densusianu, Hlr., 80; Cipariu, Gram., 145; Candrea-Dens., 923; REW 3938; DAR; Rosetti, I, 63), cf. it., sp., port. giro, prov. gir; însă der. este dificil de explicat (cf. Graur, BL, V, 100). Rezultatul yiu indică faptul că împrumutul ar trebui să fie posterior sec. X (Rosetti, II, 65), și prin urmare, nu poate proveni direct din lat.; caz în care rămîne fără o explicație satisfăcătoare rezultatul γυ › ğ. Dacă se admite că var. giur e primitivă, s-ar putea presupune că rezultatul gyrus › *gir s-ar fi schimbat ca jimitej(i)umătate sau bucinbucium. Totuși, această alterare este incertă la vocala tonică, și nu este necesară o asimilare sau disimilare. Comp. prejur, prep. (înv., în jur de); împrejur, adv. (în locul înconjurător); împrejura, vb. (a înconjura, a încinge), derivat de DAR direct din lat. pop. pergyrāre; împrejurare, s. f. (înconjurare; circumstanță, condiție; situație, poziție); împrejurător, adj. (care asediază); împrejuraș (var. împrejurean), s. m. (înv., vecin); împrejurime, s. f. (locul sau ținutul dimprejur); desprejura, vb. (a descinge; a pune în libertate, a da drumul). – Cf. înconjura.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
jur (împrejurime, jurământ; petrecere) s. n., pl. júruri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
JURÁ, jur, vb. I. 1. Tranz. și refl. A afirma, a declara ceva sub jurământ, a depune un jurământ. ◊ Tranz. A întări, a confirma la judecată, prin jurământ, o depoziție sau o mărturie. ◊ Refl. A promite prin jurământ. 2. Refl. (Pop.) A se afurisi, a se blestema (pentru a întări cele afirmate). 3. Tranz. (Pop.) A ruga pe cineva cu stăruință; a implora, a conjura. – Lat. jurare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A JURÁ jur 1 tranz. 1) A promite prin jurământ. ~ fidelitate. 2) (probitatea unor depoziții, mărturii) A confirma la judecată prin jurământ. 3) pop. (persoane) A ruga cu multă stăruință; a implora; a conjura. 2. intranz. A presta un jurământ. /<lat. jurare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE JURÁ mă jur intranz. 1) A se angaja prin jurământ; a jurui. 2) A se lega prin jurământ pentru a confirma unele afirmații; a se afurisi. /<lat. jurare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
JUR1 m. înv. : Curte cu ~i organ de jurisdicție, în componența căruia intrau jurații. /<fr. jury
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
JUR2 ~uri n. Spațiu în mijlocul căruia se află cineva sau ceva. ◊ În (sau prin) ~ în apropiere; în preajmă; pe aproape. În ~ul a) în preajmă; în apropiere; b) referitor la...; relativ la ...; despre...; aproximativ în...; cum pe la... (De) ~ împrejur în (sau din) toate părțile. /<lat. gyrus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DE JÚRE loc. adv. Formulă care invocă latura juridică, legală a unei situații, traducându-se „de drept”, „potrivit legii”. [Pron. -iu-., var. de iure. / < lat. de jure – de drept].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
JURI s.m.pl. Curte cu juri = comisie de cetățeni, care îndeplineau ocazional și temporar funcții judiciare. [Cf. fr. juré, engl. jury].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
JURÁ vb. (înv.) a se făgădui, a se jurui, a sufleți. (Se ~ că e cum spune.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
JURÁ vb. v. afurisi, blestema, conjura, implora.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
jurá (júr, át), vb.1. A întări, a promite prin jurămînt. – 2. A afirma, a declara ceva sub jurămînt. – 3. A blestema, a afurisi. – 4. A obliga sub jurămînt. – 5. A implora, a ruga fierbinte. – 6. (Refl.) A afirma, a declara solemn. – 7. (Refl.) A se angaja, a-și lua asupră. – Var. (Mold.) giura. Mr. giur, giurare, megl., istr. jur. Lat. iūrāre (Pușcariu 926; Candrea-Dens., 927; REW 4630; DAR), cf. it. giurare, prov., cat., sp., port. jurar, fr. jurer. Este dublet al lui înjura (mr. ngiur, megl. anjur), vb. (a blestema), cu pref. verbal în- (după Pușcariu, 866; Candrea-Dens., 868; Pușcariu, Dacor., VIII, 109 și DAR, acesta ar proveni din lat. iniūriāre, cf. fr. injurierrom. injuria. Această ipoteză nu pare probabilă; în celelalte limbi romanice, vb. este neol., iar exemplul sard. ndzurdzare, dat de Pușcariu, nu are valoare, cf. Wagner 112). Der. jurat, s. m. (cetățean ales să ia parte la judecarea unor cauze penale); jurător, s. m. (martor; funcționar care a depus jurămîntul); jurămînt, s. n. (afirmare, promisiune solemnă), cf. megl. jurămint, din lat. iūramentum (Pușcariu 928; Candrea-Dens., 929; REW 4628; DAR), sau mai probabil der. intern, cu suf. -mînt, cf. crezămînt, legămînt; jurui, vb. (a promite solemn, a se angaja, a făgădui, a face o promisiune; a promite căsătorie), cuvînt folosit în Mold. și Trans., pe care Drăganu, Dacor., IV, 759-62 și DAR îl derivă din mag. gyürü „inel”, gyürüzni „a promite căsătoria” (ipoteză care lasă neexplicat primul sens, curent din sec. XVI, și care nu pare necesară, avînd în vedere sp. prometer „a se obliga”, prometido „logodnic”); juruită, s. f. (promisiune, obligație); juruință, s. f. (promisiune). – Din rom. provin mag. zsurál „a blestema” și rut. žuraty „notabil” (Candrea, Elemente, 408).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
jur-împrejúr loc. adv.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
jurá vb., ind. prez. 1 sg. júr, 3 sg. și pl. júră
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
juri (jurați) s. m. pl.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
JURA [ʒürá] 1. Lanț muntos, de înălțime mijlocie, în Europa de V, extins pe direcția SV-NE, pe o lungime de peste 600 kn și c. 80 km lățime, pe teritoriile Franței, Elveției și Germaniei și cuprinde: J. propriu-zisă (Franța, și Elveția), situată între văile Isère și Aare, constituită din calcare jurasice. Lungime: c. 230 km. Culmi paralele cu direcția SV-NE, cu alt. mai mari spre SE. Alt. max.: 1,718 m (Crêt de la Neige). Carst dezvoltat. De aici izv. râurile Ain și Doubs. Rezervații; J. Suabă (Schwäbische Alb), situată între cursul superior al Dunării (la SSE) și cel al Neckarului (la NNV). Alt. max.: 1.015 m (vf. Lemberg). Lungime: c. 200 km. Relief de podișuri calcaroase și dolomitice, mai înalte spre valea Neckarului; J. Franconiană (Fränkische Alb), situată între văile Dunării (la S) și Mainului (la N), ca o continuare spre NE și N a M-ților Jura Suabă, de care este despărțită prin valea râului Wörnitz. Alt. max.: 652 m (vf. Poppberg). Lungime: c. 200 km. 2. Canton în NV Elveției, drenat de cursul superior al Rinului, la poalele masivului muntos omonim; 836,5 mii km2; 69,2 mii loc. (1996). Centrul ad-tiv: Delémont. Expl. lemnului. Creșterea bovinelor.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)