KÁRMA s. f. (În sistemul filozofic brahmanic) Noțiune care desemnează o lege universală în virtutea căreia soarta oamenilor ar fi determinată de acțiunile lor din încarnările anterioare; fatalitate, destin. – Din engl., fr. karma.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
KÁRMA f. (în filozofia brahmanică) Noțiune care reunește renașterile și reîncarnările succesive ale sufletelor, migrația lor după moarte și forța care le generează și le conduce. /< engl., fr. karma
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
KÁRMA s.f. (În religiile budiste) Suma consecințelor etice ale acțiunilor bune sau rele ale unei persoane care determină avatariile reîncarnărilor. ♦ Fatalitate, destin. [< fr., engl., it. karma < sanscr. karma – operă, acțiune].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
KÁRMA s. f. noțiune a filozofiei budiste care desemnează renașterile și reîncarnările succesive ale sufletelor, migrația acestora după moarte, în funcție de faptele săvârșite pe pământ; fatalitate, destin. (< engl., fr., sancr. karma)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
kárma s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
KÁRMA (KARMAN) (‹ engl., fr.; cuv. sanscrit „acțiune”) subst. (În hinduism și alte religii orientale – jainism, budism) Forță impersonală, care cântărește toate faptele, bune și rele, pe care orice ființă le întreprinde în decursul vieții și, totodată, forța implacabilă care determină, în cadrul ciclului de transmitere a sufletelor, calitatea vieții următoare.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink