Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: lătra (verb tranzitiv) , lătrat (fapt; -uri) (substantiv neutru)   
LĂTRÁT, lătrături, s. n. Faptul de a lătra (1); sunete caracteristice scoase de câini când latră; lătrare, lătrătură, hămăit, hămăitură, hămăială. – V. lătra.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
LĂTRÁT s. hămăială, hămăire, hămăit, hămăitură, lătrare, lătrătură, (Mold.) zăpăit, zăpăitură. (Un ~ de câine.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
lătrát s. n. (sil. -trat), pl. lătráturi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
LĂTRÁ, látru, vb. I. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete scurte, sacadate, caracteristice speciei; a hămăi, a bate. ♦ Tranz. A se repezi asupra cuiva cu lătrături furioase. 2. (Depr.; despre oameni) A vorbi întruna, zadarnic și pe un ton răstit, a-și bate gura. – Lat. latrare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A LĂTRÁ pers. 3 látră 1. intranz. 1) (despre câini) A scoate sunete ascuțite, scurte și sacadate, caracteristice speciei; a hămăi. 2) fam. depr. (despre oameni) A vorbi mult (pe un ton violent de ceartă); a hămăi. 2. tranz. (despre câini) A ataca (în mod violent), scoțând sunete caracteristice speciei; a hămăi. [Sil. lă-tra] /<lat. latrare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
LĂTRÁT ~uri n. 1) v. A LĂTRA. 2) Strigăt caracteristic speciei, scos mai ales de câini; hămăit. [Sil. lă-trat] /v. a lătra
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
LĂTRÁ vb. a hămăi, (pop.) a bate, (reg.) a blehăi, (prin Ban.) a puidăi, (Mold.) a zăpăi. (Câinii ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
lătrá (látru, lătrát), vb. – A scoate sunete specifice cîinilor. Mr. alatru, alătrare, megl. latru, istr. lǫtru. Lat. latrāre (Pușcariu 949; Candrea-Dens., 958; REW 4928; Pascu, I, 30; DAR), cf. it. latrare, cat. lladrar, sp. ladrar.Der. lătrat, s. n.; lătrător, adj. (care latră); lătrător, s. m. (cîine); lătrătură, s. f.; alătra, vb. (Olt., Banat, a lătra), cu a-, cf. acoperi, sau direct din lat. allatrare (Scriban).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
lătrá vb. (sil. -tra), ind. prez. 3 sg. și pl. látră
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)