LABIOVELÁR, -Ă, labiovelari, -e, adj. (Despre consoane) A cărei articulare se realizează concomitent prin rotunjirea buzelor și atingerea limbii de vălul palatului. ◊ (Substantivat, f.) În cuvântul latinesc „aqua”, qu este o labiovelară. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. labiovélaire.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
LABIOVELÁR, -Ă adj., s.f. (Sunet) pronunțat cu ajutorul buzelor și al părții posterioare a vălului palatului. [Pron. -bi-o-. / cf. fr. labiovélaire].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
LABIOVELÁR, -Ă adj., s. f. (consoană) care se articulează prin rotunjirea buzelor și atingerea limbii de vălul palatului. (< fr. labiovélaire)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
labiovelár adj. m. (sil. -bi-o-), pl. labiovelári; f. sg. labioveláră, pl. labioveláre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
LABIOVELÁR ~ă (~i, ~e) (despre consoane) A cărei articulație se produce concomitent prin rotunjirea buzelor și atingerea limbii de vălul palatului. /<fr. labiovélaire
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink