LÁCĂT, lacăte, s. n. Încuietoare alcătuită dintr-un corp care conține mecanismul de încuiere cu cheia și o toartă care se petrece prin două belciuge (unul prins în partea fixă și celălalt în partea mobilă a obiectului care trebuie închis). ◊ Expr. A avea (sau a-și pune) lacăt la gură = a-și impune tăcere. [Var.: (reg.) lăcátă s. f., lăcát s. n.] – Din magh. lakat.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
LĂCÁT s. n. v. lacăt.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
LÁCĂT ~e n. Dispozitiv de metal pentru încuierea unei uși, prevăzut cu o toartă care se trece prin două belciuge fixate la ușă. /<ung. lakat
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
lácăt (lácăte), s. n. – Mecanism de închis cu toartă. – Var. (Trans., Mold.) lăcată. Mag. lakat (Cihac, II, 511; DAR; Gáldi, Dict., 93), cf. sb., cr., slov. lokot, pus în legătură cu it. lucchetto (Berneker 729), fr. loquet. – Der. lăcătuș, s. m., din mag. lakatos, cf. rut. ljokotos; lăcătui, vb.; lăcătușerie, s. f.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
lácăt s. n., pl. lácăte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink