Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
LÁIBĂR, laibăre, s. n. 1. Haină țărănească (de postav) scurtă până în talie, strânsă pe corp și de obicei fără mâneci; lăibărac. 2. Manta lungă și largă pe care o purtau odinioară boierii. – Din săs. leibel.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
LÁIBĂR s. mintean, surtuc, (reg.) lăibărac, (prin Mold.) baibarac, (Tpansilv., Ban. și Mold.) căput. (~ purtat de țărani.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
LÁIBĂR s. v. jiletcă, pieptar, vestă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
láibăr (láibăre), s. n.1. Vestă, jiletcă. – 2. Veșmînt lung, caracteristic unor evrei din Orient. Săs. leibel (Borcea 195). – Der. laibărac, s. n. (veston, scurtuc), din germ. Leiberrock, prin substituire cu suf. -ac (Pușcariu, Jb., XVIII, 118).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
láibăr s. n., pl. láibăre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
LÁIBĂR ~e n. Haină țărănească (de postav) scurtă până în talie și, de obicei, fără mâneci. [Sil. lai-] /<săș. leibel
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)