Dex lamina

LAMINÁ, laminez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra un material (în special un metal) prin deformare plastică, cu ajutorul laminorului. 2. A întinde, a paraleliza și a omogeniza cu laminorul fibrele textile în procesul de filare în vederea toarcerii lor. 3. A reduce secțiunea de curgere a unui fluid. – Din fr. laminer.

LAMINÁ vb. I. tr. 1. A prelucra (un metal, un material etc.) la laminor. 2. A subția și a omogeniza fibrele textile. 3. A îngusta un jet de fluid. [< fr. laminer].

LAMINÁ vb. tr. 1. a prelucra un material la laminor. 2. a subția și a omogeniza fibrele textile. 3. a îngusta un jet de fluid. (< fr. laminer)

laminá vb., ind. prez. 1 sg. laminéz, 3 sg. și pl. lamineáză

LAMÍNĂ, lamine, s. f. 1. (Bot.) Limb (1). 2. Strat subțire care face parte din structura unei formațiuni anatomice. 3. (Tehn.) Corp în formă de lamă sau de fir. – Din lat., engl. lamina.

A LAMINÁ ~éz tranz. 1) (metale, aliaje) A prelucra cu laminorul. 2) (fluide) A face să curgă printr-o secțiune special amenajată. 3) (fibre textile) A subția și a omogeniza cu laminorul. /<fr. laminer

LAMÍNĂ s.f. 1. (Bot.) Partea lățită a unei frunze; limb. 2. Strat subțire care face parte din structura unei formații anatomice. [Cf. it., lat. lamina].

LAMÍNĂ s. f. 1. limb (1). 2. strat subțire din structura unei formații anatomice. 3. (tehn.) corp în formă de lamă sau de fir. (< it., lat., engl. lamina)

LAMÍNĂ s. v. limb.

lamínă s. f., g.-d. art. lamínei; pl. lamíne