Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
LARÍNGE, laringe, s. n. (Anat.) Partea superioară a traheii, formată din mai multe cartilaje, în structura căreia intră și coardele vocale; beregată. – Din it. laringe. Cf. fr. larynx.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
LARÍNGE s.n. Organ situat în partea superioară a traheii, unde se găsesc coardele vocale. [Pl. invar., var. larinx s.n. / < it. laringe, cf. fr., gr. larynx].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
LARÍNGE s. n. partea superioară a traheii, organ al fonației. (< it. laringe)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
LARÍNGE s. (ANAT.) (pop.) beregată, gâtlej, înghițitoare, (reg.) gâtiță.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
larínge s. n., pl. larínge
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
LARÍNGE ~ n. Partea superioară a traheii unde se găsesc și coardele vocale. /<it. laringe
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
LARÍNGE (‹ it.) s. n. Organul esențial al fonației, care produce vocea cu ajutorul coardelor vocale. Reprezintă primul segment al căilor respiratorii, fiind un conduct aerian, interpus între faringe și trahee, în partea mediană și anterioară a gâtului, format din mai multe cartilaje articulate între ele și puse în mișcare de un aparat muscular complex. Orificiul superior al l., denumit glotă, este închis în momentul deglutiției de epiglotă. Sin. (pop.) beregată.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)