LÁVRĂ, lavre, s. f. Mănăstire mare în unele țări ortodoxe, unde călugării locuiesc în chilii construite la distanță unele de altele, în felul caselor unui sat. – Din sl. lavra.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
lávră (lávre), s. f. – 1. Comunitate sau mănăstire de călugări de rit oriental, care trăiesc în chilii individuale. – 2. Adunare zgomotoasă, hărmălaie, harababură. Ngr. λαύρα, parțial prin intermediul sl. (bg., rus., sb.) lavra (Tiktin; DAR; cf. Vasmer, Gr., 38). Sensul al doilea se datorează unei confuzii cu havră. – Der. lavriot, s. m. (călugăr care aparține la o lavră).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
lávră s. f. (sil. -vră), g.-d. art. lávrei; pl. lávre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
LÁVRĂ ~e f. rel. Mănăstire de mari proporții din unele țări ortodoxe (Grecia, Rusia), în care călugării locuiesc în chilii separate, de tip rural. /<sl. lavra
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink