LEÚRDĂ, leurde, s. f. Plantă erbacee bulboasă comestibilă din familia liliaceelor, cu flori albe ca zăpada, cu miros și gust de usturoi (Allium ursinum). [Pr.: le-ur-. – Var.: leórdă s. f.] – Cf. bg. levurda.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
LEÚRDĂ s. v. aior.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
léurdă s. f. – Varietate de usturoi sălbatic (Allium ursinum). Origine necunoscută. S-a încercat explicarea acestui cuvînt prin intermediul alb. hudërë „usturoi” (Cihac, II, 718; Philippide, II, 719; Rosetti, II, 118); dar această ipoteză pare insuficientă. După Diculescu, Elementele, 434, dintr-un gr. *λεβυρήδης cu suf. -ida; după Scriban, în legătură cu lat. luridus. Der. par să arate că sensul primar nu este cel de „usturoi”, ci cel de „pădure mlăștinoasă”, cum sînt cele în care crește în mod spontan această plantă; din această cauză e posibil să ne gîndim la o origine expresivă: leurdă ar putea fi o var. a lui leopă, leoarbă, leoarcă, cu sensul de „loc unde bolborosește”. – Der. leurdeasă, s. f. (pădure); leurdar, s. m. (tîlhar). – Din rom. provine rut. levurda.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
léurdă (sil. le-ur-)/leúrdă s. f., g.-d. art. léurdei/leúrdei; pl. léurde/leúrde
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
LEÚRDĂ ~e f. Plantă erbacee comestibilă, din familia liliaceelor, cu flori albe și cu miros de usturoi. [G.-D. leurdei; Sil. le-ur-; Acc. și léurdă] /Cuv. autoht.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink