LEVANTÍN, -Ă, levantini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația de bază a Levantului sau era originară de acolo; p. restr. negustor originar din aceste locuri. 2. Adj. Care aparține Levantului sau populației lui, privitor la Levant sau la populația lui, specific Levantului. ♦ (Depr.) Necinstit, ipocrit, intrigant. – Din fr. levantin.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
LEVANTÍN, -Ă adj., s.m. și f. 1. (Locuitor) care aparține Levantului, din Levant, specific Levantului. 2. (Depr.) Necinstit, ipocrit, intrigant. 3. (Geol.) (Care aparține de) ultimul etaj al pliocenului din România. [Cf. it. levantino, fr. levantin, cf. Levant – denumire dată în trecut litoralului răsăritean al Mării Mediterane].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
LEVANTÍN, -Ă I. adj., s. m. f. 1. (locuitor) din Levant. 2. (depr.) necinstit, ipocrit, intrigant. II. adj., s. n. (din) ultimul etaj al pliocenului din România. (< fr. levantin)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
levantín (locuitor) s. m., adj. m., pl. levantíni; f. sg. levantínă, g.-d. art. levantínei, pl. levantíne
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
levantín (geol.) s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
levantín s. n. /levantínă s. f. (țesătură), pl. levantínuri /levantíne
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink