Dex licență

LICÉNȚĂ, licențe, s. f. 1. Titlu obținut la terminarea studiilor superioare, pe baza unui examen prin care se dobândește dreptul de a exercita profesiunea corespunzătoare studiilor făcute; examen dat pentru obținerea acestui titlu; p. ext. diplomă care conferă acest titlu. 2. Autorizație dată de stat unei persoane pentru exercitarea unui negoț special, pentru operații de import și de export etc. 3. Contract prin care posesorul unui brevet de invenție cedează cuiva dreptul de exploatare a invenției sale. 4. Atitudine, ținută care depășește limitele bunei-cuviințe; lipsă de respect pentru formele obișnuite. 5. (În sintagma) Licență poetică = abatere ușoară de la regulile gramaticale ale limbii, cerută de necesitatea rimei, ritmului sau din dorința de a realiza o notă stilistică particulară. – Din fr. licence, lat. licentia.

LICÉNȚĂ s.f. 1. (În trecut) Titlu obținut în urma unui examen special susținut la terminarea studiilor superioare, prin care se dobândea dreptul de a exercita profesiunea corespunzătoare studiilor; examen de licență; (p. ext.) diplomă care atestă acest titlu. 2. Purtare care întrece limitele bunei-cuviințe. 3. (Rar) Învoire, permisiune. ◊ Licență poetică = abatere ușoară de la regulile gramaticale de pronunțare și de scriere corectă a cuvintelor pentru a învinge o dificultate de versificație. 4. Contract de cedare a drepturilor de exploatare a unei invenții. ♦ (Ieșit din uz) Autorizație pentru exercitarea unui anumit comerț, a unei anumite industrii sau pentru a importa și exporta mărfuri, dată de stat unui particular. [< fr. licence, it. licenza, lat. licentia].

LICÉNȚĂ s. f. 1. titlu la terminarea studiilor superioare, prin care se acordă dreptul de a exercita o profesiune; examen dat pentru obținerea acestui titlu; diploma obținută. 2. contract prin care posesorul unui brevet de invenție acordă unei persoane sau statului dreptul de a folosi sau valorifica invenția sa. 3. autorizație dată de stat unui particular pentru exercitarea unui anumit comerț, a unei anumite industrii sau pentru a importa și exporta mărfuri. 4. atitudine, purtare care întrece limitele bunei-cuviințe; lipsă de respect pentru formele obișnuite. 5. figură retorică prin care oratorul îndrăznește să arate preopinenților că e just ceea ce ei resping eronat. ♦ ~ poetică = abatere ușoară de la regulile de pronunțare și scriere corectă a cuvintelor, din necesități prozodice. (< fr. licence, lat. licentia)

LICÉNȚĂ s. v. autorizație, brevet, imoralitate, impudoare, indecență, necuviință, nerușinare, obscenitate, patentă, permis, p*********e, scabrozitate, trivialitate, vulgaritate.

licénță s. f., g.-d. art. licénței; pl. licénțe

LICÉNȚĂ ~e f. 1) Grad universitar obținut după absolvirea studiilor superioare, care permite exercitarea profesiunii corespunzătoare. 2) Examen susținut pentru a obține acest grad universitar. 3) Diplomă care confirmă acest grad. 4) Permisiune oficială de a practica o anumită profesiune, de a importa sau de a exporta anumite mărfuri. 5) Autorizație în baza căreia posesorul unui brevet de invenție cedează dreptul de exploatare a invenției altei persoane. 6) Brevet care acordă acest drept. 7) Lipsă de bună-cuviință; purtare lipsită de respect. 8): ~ poetică abatere conștientă de la normele limbii literare, condiționată de legile versificației sau de necesitatea obținerii unor efecte stilistice distincte. /<fr. licence, lat. licentia

LICENȚĂ POÉTICĂ s. (STILISTICĂ) (înv.) s********e.