LIMBÁRIȚĂ, limbarițe, s. f. 1. Plantă cu tulpina dreaptă, ramificată, cu flori mici, albe sau trandafirii, care crește prin locuri umede (Alisma plantago-aquatica). 2. Fig. (Fam.) Tendință, înclinație de a vorbi mult (și fără rost), de a flecări, de a trăncăni. – limbă + suf. -ariță.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
LIMBÁRIȚĂ s. (BOT.; Alisma plantago) (reg.) limba-bălților, limba-broaștei, limba-oii, pătla-gină-de-apă, podbal-de-apă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
LIMBÁRIȚĂ s. v. pătlagină.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
limbáriță s. f., g.-d. art. limbáriței; pl. limbárițe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
LIMBÁRIȚĂ ~e f. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, ramificată, și cu flori albe sau trandafirii, ce crește prin locuri umede. /limbă + suf. ~ariță
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink