Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
LÍNGURĂ, linguri, s. f. I. 1. Obiect de metal sau de lemn pentru uzul casnic, alcătuit dintr-o parte ovală scobită și dintr-o coadă. ◊ Expr. (Fam.) A atârna (sau a pune, a lega cuiva) lingurile de gât (sau în, de brâu) = a lăsa pe cineva nemâncat fiindcă a venit târziu la masă. A(-și) mânca banii (sau averea) cu lingura, se spune despre un om (bogat) care cheltuiește prea mult, care risipește. 2. Conținutul unei linguri (I 1). 3. (Reg.; în sintagma) Lingura pieptului = furca pieptului. 4. Compus: lingura-zânelor = ciupercă lemnoasă, brună-roșcată, ce crește pe trunchiul și pe rădăcinile arborilor; linguriță, lingurița-zânei (Ganoderma lucidum). II. Nume dat unor unelte sau unor părți de instrumente sau de mașini asemănătoare cu o lingură (I 1). 1. Tub cilindric închis la capătul de jos cu unul sau cu două ventile, folosit la extracția țițeiului, la curățarea găurii de sondă sau la cimentat. 2. Unealtă de rotărie sau de dogărie, folosită la găurirea butucului roții sau la efectuarea vranelor butoaielor. 3. Nălucă metalică folosită la pescuit. – Lat. lingula.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
LÍNGURĂ s. v. cancioc, căuș, crâsnic.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
língură (línguri), s. f.1. Obiect cu care se mănîncă. – 2. Conținutul obiectului de sub-1.3. Instrument de sfredelit. – 4. Plantă, Asarum europauem. – 5. (Banat) Mormoloc. – 6. Sondă, sfredel de sondare. – Mr., megl. lingură, istr. lingurę. Lat. lĭngŭla, formă atestată de Marcial, rezultată din încrucișarea dintre lĭgula „lingură” cu lingĕre „a linge” (Keller, Lat. Wolksetymologie, 85; Pușcariu 981; Candrea-Dens., 1002; REW 5036), cf. sp. legra (Corominas, III, 60; Rosetti, I, 169, crede că s-a păstrat numai în rom.). Der. lingurar, s. m. (cel ce face linguri și alte obiecte de lemn; era o specialitate a unor grupuri de țigani nomazi, care purtau acest nume); lingurică (var. linguric, lingurea), s. f. (epigastru, partea superioară a abdomenului; plantă, Cochlearia officinalis); linguraș, s. n. (Mold. de S., epigastru); linguriță, s. f.; linguroi, s. n. (polonic); linguruș, s. m. (Banat, mormoloc). Din rom. provine bg. lingur „țigan care face linguri de lemn” (Capidan, Raporturile, 132).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
língură s. f., g.-d. art. língurii; pl. línguri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
LÍNGUREĂ ~i f. 1) Obiect de uz casnic constând dintr-o parte ovală scobită și o coadă, folosit pentru a mânca alimentele lichide. ~ de masă. ~ de desert.A mânca banii (sau paralele, averea) cu ~a a cheltui mult și fără măsură. 2) Cantitate de substanță cât încape în partea adâncită a acestui obiect. 3) Orice unealtă sau piesă care are formă asemănătoare cu acest obiect. 4) Unealtă în formă de tub prevăzut cu o supapă, folosită pentru a extrage din sonde cantități mici de tiței. 5) Unealtă de rotărie sau de dogărie folosită la găurirea butucului roții, la confecționarea vrănilor la butoaie etc. [G.-D. lingurii] /<lat. lingula
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
LINGURA-FRUMOÁSELOR s. v. curcubețea, curcubețică, lingurița-zânei, piperul-lu-pului, popilnic, remf.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
LINGURA-PIÉPTULUI s. v. furca-pieptului.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
LINGURA-PÓPII s. v. curcubețea, curcubețică, mormoloc, piperul-lupului, popilnic, remf.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
LINGURA-ZÂNEI s. (BOT.; Ganoderma lucidus) lingurița-zânelor.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
LINGURADÓMNULUI s. v. lingurea.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
LINGURĂ DE SCÓS s. v. căuc, căuș, polonic, scafă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
língura-zânelor (bot.) s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)