Dex lingușire

LINGUȘÍRE, lingușiri, s. f. Acțiunea de a (se) linguși și rezultatul ei; vorbă, atitudine lingușitoare; adulare, lingușeală, lingușitură. – V. linguși.

LINGUȘÍRE s. flatare, lingușeală, măguleală, măgulire, (înv. și reg.) olastiseală, (Munt.) mâglisire, (înv.) îmbunare, îmbunătură, lingușie, lingușitură, măgulitură, (fig.) tămâiere. (~ unui superior.)

lingușíre s. f., g.-d. art. lingușírii; pl. lingușíri

LINGUȘÍ, lingușesc, vb. IV. Tranz. și refl. A căuta să câștige bunăvoința, favoarea etc. cuiva satisfăcându-i vanitatea, a se pune bine cu cineva prin atitudini și vorbe măgulitoare la adresa lui, prin laude exagerate și ipocrite; a flata, a măguli, a peria. – Cf. linge.

A LINGUȘÍ ~ésc tranz. A lăuda în mod exagerat (pentru a câștiga bunăvoința); a măguli; a flata; a adula. /v. a linge

A SE LINGUȘÍ mă ~ésc intranz. A căuta să câștige bunăvoința cuiva prin vorbe măgulitoare. /v. a linge

LINGUȘÍ vb. 1. a flata, a măguli, (înv. și reg.) a șutili, (Munt.) a mâglisi, (fig.) a linge, a peria, a pomăda, a tămâia.(Își ~ superiorii.) 2. (Munt. și Olt.) a se milcoși, (fig.) a se gudura, a se îmbuna. (Se ~ pe lângă el.)

lingușí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingușésc, imperf. 3 sg. lingușeá; conj. prez. 3 sg. și pl. lingușeáscă