LITURGHÍE, liturghii, s. f. Principala slujbă bisericească creștină (oficiată în zilele de sărbătoare). ◊ Expr. A da (o) liturghie = a plăti preotului o sumă de bani spre a pomeni numele persoanelor (în viață sau decedate) din familie cu prilejul oficierii liturghiei. [Var.: leturghíe s. f.] – Din sl. liturgija.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
LITURGHÍE s. (BIS.) 1. (în unele biserici creștine) mesă, misă. 2. liturghier.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
liturghíe (liturghíi), s. f. – 1. Slujbă, mesă. În biserica ortodoxă, fiecare din cele trei slujbe diferite, uzuale în prezent: cea a Sf. Vasile cel Mare, de zece ori pe an (duminicile din postul mare, Joia Mare, sîmbăta din Săptămîna Patimilor, în ajunul Crăciunului, de Bobotează și de Sf. Vasile); cea a Sf. Grigore, în 25 martie și în toate zilele de post, afară de duminici; și cea a Sf. Ioan Gură de Aur, în restul zilelor. – 2. Liturghier. – 3. Pîine sfințită în formă de colac; se dă preotului și dascălului. – Var. leturghie. – Mr., megl. liturghie „anafură”. Ngr. λειτουργία (Murnu 33; Sandfeld 21), parțial din sl. liturgija (Vasmer, Gr., 89), cf. sb. leturgija. – Der. leturghioară, s. f. (prescură); liturghisi, vb. (a face slujbă), din ngr. λειτουργῶ, sl. liturgisati; liturgic, adj., din fr.; liturghier, s. n. (cartea care conține liturghia).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
liturghíe s. f., art. liturghía, g.-d. art. liturghíei; pl. liturghíi, art. liturghíile
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
LITURGHÍE ~i f. Principala slujbă religioasă la creștini, oficiată, mai ales, în zilele de sărbătoare. [G.-D. liturghiei] /<sl. liturgija
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink