LOCATÍV, -Ă, locativi, -e, s. n., adj. 1. S. n. Caz al flexiunii nominale în unele limbi, care arată locul unde se petrece acțiunea verbului. 2. Adj. Privitor la casele închiriate; al caselor închiriate. ◊ Valoare locativă = venitul pe care îl poate aduce un imobil sau un apartament în cazul închirierii lui. Spațiu locativ = ansamblul încăperilor locuite sau destinate a fi locuite de cineva. – Din fr. locatif.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
LOCATÍV, -Ă adj. Referitor la casele de închiriat. ◊ Valoare locativă = valoare a unui imobil calculată pe baza venitului pe care acesta l-ar putea aduce prin închiriere; spațiu locativ = ansamblul încăperilor ocupate de cineva. // s.n. (Gram.) Caz în declinarea unor limbi care arată locul unde se află cineva sau ceva sau unde se petrece o acțiune. [Cf. fr. locatif].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
LOCATÍV, -Ă I. adj. referitor la casele de închiriat. ♦ valoare ~ă = valoare a unui imobil calculată pe baza venitului pe care acesta l-ar putea aduce prin închiriere; spațiu ~ = ansamblul încăperilor ocupate de cineva. II. s. n. caz al flexiunii nominale (în unele limbi), care arată locul unde se petrece acțiunea verbului. (< fr. locatif)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
locatív adj. m., pl. locatívi; f. sg. locatívă, pl. locatíve
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
locatív s. n., pl. locatíve
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
LOCATÍV1 ~e n. Caz al complementului circumstanțial de loc în unele limbi. /<fr. locatif
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
LOCATÍV2 ~ă (~i, ~e) Care ține de locuință; propriu locuinței. ◊ Spațiu ~ încăperi locuite sau destinate a fi locuite de cineva. /<fr. locatif
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink