Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
Definiţii: loc (substantiv neutru) , locul (substantiv masculin)   
LOCÚL, loculi, s. m. (Bot.) Cavitate a unui fruct în care se află semințele; lojă (II 1). [Var.: locúlă s. f.] – Din fr. locule.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
LOCÚL s.m. 1. (Arheol.) Cavitate săpată în pereții mormintelor din epoca romană, în care se depunea trupul mortului. 2. (Bot.) Mică încăpere, cavitate, cămăruță a unui fruct în care se află semințele; lojă (II). [Var. loculă s.f. / < fr. locule, cf. lat. loculus].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
LOCÚL s. m. 1. cavitate săpată în pereții mormintelor din epoca romană, în care se depunea trupul mortului. 2. (bot.) cavitate mică a unui organ (ovar, antenă); lojă (4). (< fr. locule, lat. loculus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
LOC, locuri, s. n. I. 1. Punct, porțiune determinată în spațiu. ◊ Loc. adv. Din (sau de pe) loc = de acolo de unde este sau se află cineva, stând nemișcat, fără a se deplasa. În (sau pe) loc = a) pe aceeași bucată de pământ, acolo unde se află cineva sau ceva; b) neclintit; c) imediat, într-o clipă. ◊ Expr. Pe loc repaus = comandă militară indicând ieșirea din poziția de nemișcare a soldatului și adoptarea unei poziții mai libere. A-i sta cuiva mintea în loc, se spune când cineva se află în fața unui lucru de neînțeles, pe care nu-l poate cuprinde cu mintea. A sta pe loc = a se opri (din mers). La loc = acolo unde era mai înainte, unde stătea de obicei. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) inima (sau sufletul) la loc = a i se potoli (cuiva) emoția, a se liniști; a-i trece spaima. A pune pe cineva la locul lui = a-i da cuiva o lecție de bună-cuviință, a arăta cuiva ce se cuvine și ce nu. (Fam.) La loc comanda (sau mișcarea), se spune pentru a reveni asupra unei dispoziții (sau asupra unei mișcări greșite). La un loc = împreună, laolaltă. Până într-un (sau la un) loc = până la un punct sau până la un moment; într-o măsură oarecare. În (sau peste) tot locul = pretutindeni. Din loc în loc (sau dintr-un loc într-altul) = a) de colo până colo, încoace și încolo; b) din distanță în distanță, ici și colo. Pe unele (sau, rar, une) locuri = ici și colo, pe alocuri. ◊ Expr. A o lua (sau a porni) din loc = a pleca de undeva. A nu-și (mai) afla (sau găsi) locul sau a nu-l (mai) ține (sau încăpea) pe cineva locul = a nu mai avea astâmpăr sau odihnă; a fi nerăbdător, neliniștit. A nu (mai) avea loc de cineva = a) a fi incomodat de cineva; b) a se lega mereu de cineva, a-i pricinui neajunsuri. A sta (sau a se ține, a rămâne, a încremeni) țintuit locului (sau pe loc, în loc) = a sta neclintit, fără să se miște. A sta la un loc = a sta liniștit, a fi cuminte. A muta din loc = a duce în altă parte. (A merge, a veni, a pleca etc.) la fața locului = (a se deplasa) acolo unde s-a întâmplat ceva (pentru a face cercetări). O palmă de loc = o distanță mică. ♦ (Pop.) Bucată de pământ (cultivabil). ◊ Loc de casă = teren destinat pentru construcție. Loc de veci = teren într-un cimitir aflat în proprietatea cuiva și destinat pentru morminte sau cavouri. ♦ Regiune; ținut; p. ext. țară. ♦ Așezare omenească, localitate; regiunea, țara, localitatea în care s-a născut cineva. ◊ Expr. (A fi) de loc (sau de locul lui ori al ei etc.) din... sau din partea locului = (a fi) originar din... sau din regiunea unde se află cineva. 2. Spațiu ocupat de cineva sau de ceva. ◊ Loc de muncă (sau de producție) = parte din suprafața unei unități economice în care un lucrător sau un grup de lucrători execută anumite operații în vederea obținerii producției, folosind în acest scop utilaj și echipament tehnic corespunzător. Loc de muncă = întreprindere sau instituție în care o persoană își desfășoară activitatea în mod obișnuit. ◊ Expr. A lua loc = a se așeza. Ia loc! = șezi! A-și face loc = a-și croi un drum, a răzbate. A face loc = a se da la o parte pentru a permite trecerea cuiva sau a ceva. (A fi) la locul lui = (a fi) așa cum se cuvine. 3. Pasaj într-o scrisoare; publicație în care a apărut un anumit lucru. II. 1. Slujbă, post2; funcție. 2. Situație socială a cuiva; p. gener. situație. ◊ Loc comun v. comun.Expr. (A se pune) în locul cuiva = (a se închipui) în situația cuiva (pentru a-l putea înțelege). III. Moment potrivit; prilej, ocazie. ◊ Expr. A da loc la... = a avea drept urmare; a determina, a provoca. A fi locul = a fi cazul, a fi nimerit. A avea loc = a se întâmpla, a se produce. Din capul locului = de la început. IV. (În expr.) În loc de... sau în locul..., se spune pentru a arăta o înlocuire, o substituire. În loc să... (sau de a...), se spune pentru a arăta raportul de opoziție dintre două idei, două acțiuni etc. – Lat. locus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
LOC ~uri n. 1) Punct sau porțiune determinată în spațiu. ◊ A lua ~ a se așeza. A-și face ~ a-și croi drum. A face (cuiva) ~ a se da la o parte pentru a trece sau a se așeza cineva. A ține ~ul a înlocui pe cineva. A umbla din ~ în ~ a umbla dintr-o parte în alta. Din capul ~ului de la început. A se opri în ~ a se opri brusc. A-i sta cuiva mintea în ~ a nu putea judeca; a rămâne buimac; a se buimăci. A-i veni inima la ~ a-i trece frica; a se liniști. A pune pe cineva la ~ul lui a pune pe cineva la punct. La un ~ împreună; laolaltă. Pe ~ a) pe aceeași porțiune de teren; b) acolo unde se află cineva sau ceva; c) imediat; îndată. A sta pe ~ a nu merge mai departe; a se opri. Peste tot ~ul în toate părțile; pretutindeni. Pe unele ~uri unde și unde; pe alocuri. A rămâne (sau a sta) ~ului a rămâne nemișcat; a se opri. A-și afla ~ul a se stabili undeva. A nu-și (mai) afla ~ul a nu avea astâmpăr; a fi agitat. A veni (sau a se duce, a trimite) la fața ~ului a veni (sau a se duce, a trimite) acolo unde s-a petrecut ceva. Pe ~ repaus! comandă militară în urma căreia soldatul ia o poziție liberă, rămânând însă nemișcat. A o lua (sau a porni) din ~ a pleca de undeva. 2) Bucată de pământ, rezervată special pentru ceva. ◊ ~ de casă teren pe care urmează să fie construită o casă. ~ de pășune bucată de pământ necultivat, unde sunt păscute vitele. 3) Întindere mare de pământ, având anumite caracteristici specifice; regiune; meleag; ținut. ~uri mlăștinoase. 4) Localitate, regiune, țară în care s-a născut cineva sau de unde își trage originea. ◊ (A fi) de ~ (sau din partea ~ului) (a fi) de baștină; a fi din regiunea dată. 5) Spațiu ocupat de cineva sau de ceva. ◊ ~ de muncă instituție sau întreprindere în care o persoană își desfășoară activitatea. 6) Funcție deținută de o persoană într-o instituție, întreprindere sau organizație; post; serviciu. ◊ Are un ~ bun are un serviciu bun. 7) Situație socială a unei persoane. 8) Situație favorabilă; moment potrivit; ocazie; prilej. ◊ A avea ~ a se întâmpla; a se produce. 9) Fragment într-o scriere unde a apărut o informație sau o relatare. 10): În ~ de ... (sau în ~ul ...) indică o înlocuire, o substituire. În ~ să ... (sau de a ...) indică opoziția între două idei. /<lat. locus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
LOCÚL ~i m. bot. Cavitate a unui fruct în care se află semințele. /<fr. locule
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
-LÓC elem. „care vorbește”, „convorbire”. (< fr. -loque, cf. lat. loqui, a vorbi)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
LOC s. 1. v. punct. 2. v. așezare. 3. teren. (A cumpărat un ~ de casă.) 4. v. zonă. 5. meleag, regiune, tărâm, teritoriu, ținut, zonă. (Se afla pe ~uri necunoscute.) 6. v. regiune. 7. parte, regiune, ținut. (Vezi cum e și prin alte ~uri.) 8. poziție, situație. (Ocupă un ~ onorabil în societate.) 9. loc comun = a) banalitate; b) v. clișeu.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
LOC s. v. depărtare, distanță, placentă, spațiu.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
loc (lócuri), s. n.1. Așezare, situație, poziție. – 2. Populație; tîrg. – 3. Însărcinare, serviciu, funcție. – 4. Cauză, motiv. – 5. Timp, oportunitate. – 6. Parte. – 7. Capacitate, suprafață. – 8. Ordin, rang. – 9. Teren, regiune. – 10. Imobil, casă. – 11. Localitate, așezare. – Deloc, de fel. – În loc, în schimb. – La loc, ca mai înainte. – La un loc, împreună. – Pe loc, imediat. – Mr., megl., istr. loc. Lat. lǒcus (Diez, I, 253; Pușcariu 986; Candrea-Dens., 1004; REW 5097); cf. it. luogo, prov. loc, fr. lieu, cat. lloc, sp. luego, port. logo. Pentru expresia deloc, cf. cat. enlloc (Iordan, BF, IX, 155). Der. înloca, vb. (rar, a plasa, a situa); înlocui, vb. (a substitui); înlocuitor, s. m. (substitut); întruloca (var. întroloca, întruluca, înturluca), vb. (a reuni, a aduna; a culege; refl., a se asocia), comp. cu întru (după Scriban, cu într’un); alocuri (var. alocurea) în expresia pe alocuri (din loc în loc); alocurea, adv. (în afara locului; în apropiere de); cf. locui, locaș.Der. neol. local, adj., din fr. local; local, s. n. (restaurant, casă); localnic, adj. (indigen), din pol. lokalny, rus. lokalinyj (Tiktin); localitate, s. f. (loc, tîrg), din fr. localité; localiza, vb., din fr. localiser; locatar, s. m. (chiriaș), din fr. locataire; locativ, adj., din fr. locatif; locațiune, s. f. (taxă), din fr. location, termen juridic; sublocațiune, s. f. (subînchiriere, subarendare); sublocator, s. m. (subchiriaș), din fr.; loco-, prefix, din fr. loco (locomobilă, s. f.; locomotivă, s. f.; locomotor, adj.; locomoțiune, s. f.; locotenent, s. m., din it. locotenente; locotenență, s. f.); sublocotenent, s. m., din fr. souslieutenant; locțiitor, s. m., traducere a fr. lieutenant; prealocui, vb. (a locui), după sl. prebyvati, înv.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
de loc (originar, local) prep. + s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
în loc de loc. prep.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
în loc să loc. conjcț.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
loc s. n., pl. lócuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)