Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
Definiţii: logic (adjectiv) , logică (substantiv feminin)   
LÓGICĂ f. 1) Știință care se ocupă cu studiul formelor și legilor fundamentale ale gândirii. 2) Manual în care sunt expuse elementele de bază ale acestei științe. 3) Modalitate de a gândi; fel de a raționa. 4) Rațiune coerentă, consecventă și temeinică. 5) Temei firesc al unei acțiuni. [G.-D. logicii] /<fr. logique, lat. logica
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
LÓGICĂ s.f. 1. Știință a demonstrației, a formelor și a legilor gândirii, ale raționării juste. ◊ Logică matematică (sau simbolică) = ramură a logicii care folosește în cercetare procedeul logic-matematic; logistică. ◊ Logică a științei = disciplină care cercetează produsele activității științifice; ipoteze, teorii, concepte etc. 2. Gândire justă, raționament temeinic. 3. Cerință firească, temei, rațiune. [Gen. -cii. / cf. fr. logique, it., lat. logica, < gr. logos – rațiune].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
LÓGICĂ s. 1. logică matematică v. logică simbolică; logică simbolică logistică, logică matematică. 2. coerență, noimă, sens, șir. (Vorbește fără ~.) 3. v. justificare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
lógică s. f. – Raționament corect. – Var. (înv.) loghica. Fr. logique și mai înainte (sec. XVIII) din ngr. λογιϰή. – Der. logic, adj., din fr. logique. nelogic, adj. (ilogic).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
lógică s. f., g.-d. art. lógicii; pl. lógici
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
LÓGIC, -Ă, logici, -ce s. f., adj. I. S. f. 1. Știință a demonstrației, al cărei obiect este stabilirea condițiilor corectitudinii gândirii, a formelor și a legilor generale ale raționării corecte. ◊ Logică generală = logică clasică, de tradiție aristotelică, care studiază formele logice fundamentale (noțiunea, judecata, raționamentul), precum și principiile gândirii. Logică matematică (sau simbolică) = ramură a logicii care cercetează operatorii logici și care are ca obiect aplicarea metodelor matematice în domeniul logicii formale, în electronică, cibernetică, lingvistică; logistică. Logică dialectică = concepție filozofică a logicii de pe pozițiile materialismului dialectic, care studiază dialectica formelor logice, raportul lor cu conținutul. 2. Gândire justă, raționament corect, consecvent și temeinic. ♦ Fel de a gândi al cuiva. 3. Cerință firească, temei rațional, rațiune. II. 1. Adj. Potrivit cu regulile logicii (I); rațional, just, întemeiat, corect. ◊ Cap logic = minte care gândește rațional; persoană care gândește întemeiat, rațional. 2. (Fiz., în sintagma) ◊ Circuit logic = circuit electronic sau electromecanic în calculatoarele electronice, cu ajutorul căruia se pot efectua operații logice elementare. 3. (În sintagmele) Diagramă (sau schemă) logică = reprezentare grafică a unui algoritm; organigramă. – Din fr. logique.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
LÓGIC ~că (~ci, ~ce) și adverbial Care ține de logică; propriu logicii; rațional. /<fr. logique
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
LÓGIC, -Ă adj. 1. Conform regulilor logicii; rațional; just, întemeiat. 2. (Fiz.) Circuit logic = circuit folosit în calculatoarele electronice pentru operații logice elementare. [Cf. fr. logique].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
LÓGIC, -Ă I. adj. 1. conform regulilor logicii; rațional; just, întemeiat. 2. circuit ~ = circuit în calculatoarele electronice pentru operații logice elementare. 3. (inform.) schemă ~ă = reprezentare grafică a unui algoritm în vederea programării; logigramă. II. s. f. 1. știință a demonstrației care studiază formele și legile gândirii, ale raționării corecte. ♦ ~ simbolică (sau matematică) = ramură a logicii care folosește în cercetare procedeul logico-matematic; logistică; ă științei = disciplină care cercetează produsele activității științifice; ipoteze, teorii, concepte etc. 2. gândire justă, raționament corect, temeinic. 3. cerință firească, temei, rațiune. (< fr. logique)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
LÓGIC adj., adv. 1. adj. rațional. (Judecată ~.) 2. adj., adv. coerent, (fig.) legat. (Bine și ~ vorbește; vorbire ~.) 3. adj. v. fundamentat.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
OPERATOR LÓGIC s. (LOG.) conector, functor.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Logic ≠ absurd, alogic, nelogic, ilogic
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
lógic adj. m., pl. lógici; f. sg. lógică, pl. lógice
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)