Dex lucru

LÚCRU, lucruri, s. n. I. Tot ceea ce există (în afară de ființe) și care este conceput ca o unitate de sine stătătoare; obiect. ◊ Lucru în sine = noțiune a filozofiei lui Kant desemnând realitatea obiectivă, existentă independent de cunoașterea noastră, care, deși percepută sub formă de reprezentare, nu poate fi cunoscută în esența ei. (Jur.) Lucru imobil (sau nemișcător) = lucru care, în mod natural sau prin voința omului, nu poate fi strămutat dintr-un loc într-altul. Lucru mobil (sau mișcător) = lucru care poate fi strămutat dintr-un loc într-altul. ◊ Expr. Lucru rău (sau prost), se spune, familiar, unei persoane (sau despre o persoană) de care suntem nemulțumiți sau care nu e bună de nimic. ♦ Bun care aparține unei persoane sau unei colectivități; p. gener. obiect, bun. II. 1. Activitate (fizică sau intelectuală) întreprinsă pentru realizarea unui scop; muncă, treabă; acțiune, faptă. ◊ Front de lucru = porțiune dintr-o construcție la care lucrează concomitent mai multe formații de lucru, echipate cu materialele și utilajele necesare. ◊ Loc. adj. De lucru = a) în care se lucrează. Zile de lucru; b) cu care se lucrează, folosit la treabă. Haine de lucru; c) întrebuințat la lucru, folosit într-o activitate. Metodă de lucru. ◊ Expr. A avea de lucru = a) a avea treabă, a fi (foarte) ocupat; b) A avea o ocupație, a fi în slujbă; c) (reg.) a avea de luptat, a avea dificultăți (cu cineva). A nu avea de lucru = a) a nu avea, a nu găsi ce sau unde să muncească; b) se spune când cineva nu-și vede de treabă sau face un lucru nelalocul lui, nepotrivit. A pune (pe cineva) la lucru = a sili (pe cineva) să muncească. A-și face de lucru (cu cineva sau cu ceva) = a) a-și pierde vremea cu o treabă lipsită de importanță sau cu o persoană care creează dificultăți; a părea că lucrează; b) a-și crea singur încurcături. A fi în lucru = a fi în curs de fabricare, de executare, de elaborare. Lucru în (sau pe) bandă = organizare a producției în care obiectele de realizat se deplasează (continuu sau cu intermitență) cu ajutorul unei benzi rulante. Lucru în lanț = mod de organizare a producției în care obiectul care se lucrează se deplasează ritmic în raport cu echipele specializate de muncitori. (Ist.) Lucru domnesc = obligație pe care o aveau în evul mediu țăranii dependenți din țările române și care consta în prestații de muncă în folosul domnitorului. (Fiz.) Lucru mecanic = energie dezvoltată de o forță care acționează asupra unui corp, egală cu produsul dintre componenta forței care acționează asupra corpului în direcția deplasării punctului ei de aplicație și mărimea acestei deplasări. 2. Ceea ce se efectuează, rezultatul muncii. III. 1. Chestiune, problemă. 2. Situație, fapt, fenomen; (la pl.) întâmplare, eveniment. ◊ Expr. Lucru de nimic = fapt lipsit de importanță, ceva fără însemnătate. Lucru mare = a) ceva rar, deosebit, realizare de valoare; b) (adverbial; cu valoare intensivă) S-a necăjit lucru mare; c) (determinând un adjectiv, îi dă valoare de superlativ) Frumos, lucru mare. – Din lucra (derivat regresiv).

LÚCRU s. 1. obiect, (înv.) materie, unealtă. (Ființe și ~uri.) 2. muncă, treabă, (rar) lucrare, (reg.) meșteșug, (înv.) deală, laboare. (A făcut un ~ de calitate; s-a apucat de ~.) 3. v. activitate. 4. v. faptă. 5. v. problemă. 6. v. chestiune. 7. v. întâmplare. 8. (FIZ.) lucru mecanic = (ieșit din uz) travaliu.

lúcru s. n. (sif. -cru), art. lúcrul; pl. lúcruri

LUCRÁ, lucrez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A efectua, a presta o muncă, a face un lucru; a munci. ◊ Expr. (Trans.) A nu avea ce lucra = a face un lucru care putea fi sau trebuia evitat, a nu-și vedea de treabă. 2. Intranz. A fi în mișcare, în acțiune; a dezvolta o activitate într-o direcție oarecare; a funcționa. 3. Intranz. A acționa în chip eficace, a avea efectul dorit asupra cuiva, a fi eficient. 4. Tranz. A da unui material brut altă formă, făcând din el un obiect oarecare; a prelucra un material; a realiza, a executa. ♦ A clădi, a construi. ♦ A face, a confecționa; a fabrica. ♦ A coase, a broda; a împleti. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A unelti împotriva cuiva. [Prez. ind. și: (reg.) lúcru] – Lat. lucubrare.

LÚCRU ~ri n. 1) Obiect material (concret sau abstract, real sau imaginar). ~rile din casă. ◊ ~ prost (sau rău) se zice despre ceva care nu e bun de nimic. 2) la sing. Activitate, muncă pentru a realiza ceva. ◊ Zi de ~ zi în care se lucrează. ~ manual a) lucru de mână; b) obiecte lucrate de mână. Metodă de ~ metodă folosită în procesul muncii. A avea de ~ a) a fi ocupat cu ceva; b) a avea de furcă cu cineva. Nu e ~ curat e ceva la mijloc. ~ mecanic a) lucru efectuat cu ajutorul unei mașini care funcționează cu transmisii mecanice; b) lucru făcut în mod automat. 3) Rezultat al muncii. 4) Afacere care cere o rezolvare, o soluție; chestiune; problemă. 5) Întâmplare care a avut loc în realitate; fapt; eveniment. ◊ ~ de nimic lucru fără însemnătate. Mare ~ a) ceva vrednic de mirare; b) lucru neînsemnat. [Sil. lu-cru] /v. a lucra

LUCRÁ vb. 1. v. munci. 2. v. activa. 3. a funcționa, a servi, a sluji, (înv.) a posluși. (~ de 20 de ani ca laborantă.) 4. v. prelucra. 5. v. cultiva. 6. v. funcționa.

LUCRÁ vb. v. acționa, complota, conjura, conspira, unelti.

A lucra ≠ a (se) odihni, a ședea, a trândăvi, a trântori