LULEÁ, lulele, s. f. Obiect cu care se fumează, alcătuit dintr-o parte mai groasă și scobită, în care se pune tutunul, și dintr-o țeavă (îndoită) prin care trece fumul; pipă; p. restr. găvanul pipei. ◊ Expr. (Adverbial) Îndrăgostit (sau amorezat) lulea = foarte îndrăgostit. ♦ Cantitate de tutun cât încape în găvanul unei pipe. [Var.: (reg.) liuleá s. f.] – Din tc. lüle.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
LULEÁ s. v. pipă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
luleá, luléle, s.f. (pop.) 1. pipă. 2. păhăruț.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
luleá (luléle), s. f. – Pipă. – Var. (Banat) lulă. – Mr. lule, megl. lulă. Tc. lüle (Roesler 597; Șeineanu, II, 239; Miklosich, Türk. Elem., II, 120; Berneker 744; Lokotsch 1336), cf. ngr. λουλές, alb., bg., sb. lula.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
luleá s. f., art. luleáua, g.-d. art. lulélei; pl. luléle
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
LULEÁ ~éle f. Obiect folosit la fumat, având o parte îngroșată, cu cavitate înăuntru, în care se pune tutunul, și alta, în formă de tub, prin care se trage fumul; pipă. ◊ Amorezat (sau îndrăgostit) ~ foarte îndrăgostit. 2) Cantitate de tutun cât încape în cavitatea acestui obiect. [Art. luleaua] /<turc. lüle
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink