Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: lupta (verb) , luptă (substantiv feminin)   
LÚPTĂ, lupte, s. f. 1. Încăierare, bătaie între două (sau mai multe) persoane (de obicei fără folosirea armelor), care caută să se învingă una pe alta (sau unele pe altele). ◊ Luptă dreaptă = luptă (1) corp la corp, fără arme și fără vicleșuguri. ♦ (La pl.) Ramură sportivă în care se întrec, după anumite reguli, doi luptători. ◊ Lupte clasice (sau greco-romane) = formă de lupte în care procedeele tehnice reglementare se aplică numai la parte superioară a corpului (de la linia de centură în sus). Lupte libere = formă de lupte la care procedeele tehnice se aplică la oricare din părțile corpului, putând fi executate și cu ajutorul picioarelor. 2. Ciocnire armată între două forțe inamice; bătălie. ♦ Fig. Ciocnire între două forțe care acționează în sens contrar. ◊ Luptă de clasă = (în teoria marxist-leninistă) luptă desfășurată pe plan economic, politic și ideologic între clase cu interese fundamental opuse. 3. Străduință depusă de cineva pentru a învinge o greutate, o nevoie sau pentru a se apăra. 4. Străduință depusă de cineva pentru a combate o idee, o concepție, o deprindere; combatere. – Lat. lucta.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
LÚPTĂ s. 1. v. bătaie. 2. v. bătălie. 3. (SPORT) (pop.) trântă. 4. v. concurență.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Luptă ≠ pace
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
lúptă (lúpte), s. f. – Bătălie. – Mr. (luftă). Lat. lucta (Meyer 247; Pușcariu 1003; Candrea-Dens., 1031; REW 5147; Tiktin), cf. it. lotta, fr. lutte, sp. lucha, port. luta, alb. ljuftë (Philippide, II, 645), de unde mr. Der. lupta, vb. (a se bate), din lat. luctāre (Pușcariu 1002; Candrea-Dens., 1030; REW 5148), cf. mr. alumtu, alumtare, it. lottare, prov., sp. luchar, fr. lutter, cat. lluytar, port. lutar; luptaci, adj. (înv., care luptă); luptător, s. m. (militar); înlupta, vb. (Trans. de S., a învinge).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
lúptă s. f., g.-d. art. lúptei; pl. lúpte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
LUPTÁ, lupt, vb. I. 1. Refl. recipr. A se bate corp la corp cu cineva. 2. Refl. recipr. și intranz. A se război, a purta război, a fi în război cu cineva. ◊ Expr. (Refl. recipr.) Se luptă ziua cu noaptea = se face ziuă. 3. Refl. și intranz. Fig. A se împotrivi, a se strădui să învingă o greutate, un obstacol. 4. Intranz. Fig. A se strădui să obțină ceva. – Lat. luctare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A LUPTÁ lupt intranz. 1) A fi în luptă. ~ cu dușmanul. ~ corp la corp. 2) A face să se lupte. /<lat. luctare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE LUPTÁ mă lupt intranz. 1) A se bate corp la corp (unul cu altul). 2) A fi în luptă (unul cu altul); a purta război (unul cu altul). 3) fig. (despre persoane) A face încercarea de a învinge o greutate, de a atinge un scop etc. ◊ Se luptă ziua cu noaptea se face ziuă; se luminează de ziuă. /<lat. luctare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
LÚPTĂ ~e f. 1) Încăierare, bătaie între două sau mai multe persoane. 2) Întrecere sportivă între doi luptători. 3) Ciocnire între două forțe armate dușmane. 4) fig. Ciocnire între două forțe (tendințe) care acționează în sens contrar (pe plan politic și economic). 5) Efort, străduință pentru a învinge o greutate, pentru a-și crea condiții normale de trai. 6) Efort, străduință pentru combaterea unor idei sau concepții. [G.-d. luptei] /<lat. lucta
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
LUPTÁ vb. 1. a se bate, a se întrece, a se măsura. (Hai să ne ~ în luptă dreaptă.) 2. (MIL.) a se bate, a se război, (înv.) a combate, a se oști, a se răgloti, a voinici. (S-a ~ mult cu dușmanul.) 3. v. strădui.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
luptá vb., ind. prez. 1 sg. lupt, 3 sg. și pl. luptă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
LUPTA 1. Ziar al Partidului Național Român. A apărut zilnic la Budapesta (24 dec. 1906-dec. 1910), condus de Al. Vaida-Voevod. Colaboratori: I. Slavici, N. Iorga, O. Goga, A. Cotruș. 2. Ziar liberal apărut, cu intermitențe, la Iași și București (1884-1895), sub conducerea lui G. Panu. Colaboratori: D. Zamfirescu, N. Iorga, C. Mille ș.a.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)