Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
Definiţii: lustru (s.n.) (substantiv neutru) , lustru (s.m.) (substantiv masculin)   
LÚSTRU1 s. n. Strălucire naturală sau obținută prin procedee artificiale a suprafeței unui obiect; luciu. ◊ Expr. Sărăcie cu lustru = sărăcie mare, sărăcie lucie. ♦ Aspect lucios pe care îl capătă unele obiecte, stofe etc. din cauza uzării. ♦ Luciu imprimat fețelor obiectelor de încălțăminte printr-o prelucrare corespunzătoare. ♦ Fig. (Peior.) Spoială, strălucire aparentă; superficialitate. – Din fr. lustre, it. lustro.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
LÚSTRU3 s. n. v. lustră.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
LÚSTRU2, lustri, s. m. Interval de cinci ani. – Din fr. lustre, lat. lustrum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
LÚSTRU n. 1) Strălucire a suprafeței unui obiect, obținută prin șlefuire, poleire sau frecare. 2) Luciu pe care îl capătă unele obiecte de îmbrăcăminte, din cauza uzării. 3) fig. Strălucire aparentă care produce o impresie înșelătoare; spoială; poleială; pospăială. [Sil. lus-tru] /<fr. lustre, it. lustro
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
LÚSTRU s.n. v. lustră.
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
LÚSTRU s.m. 1. (Ant.) Sacrificiu expiator, care se făcea la Roma o dată la cinci ani. 2. Perioadă de timp de cinci ani. [< lat. lustrum, cf. fr. lustre, it. lustro].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
LÚSTRU2 s. n. 1. strălucire; luciu. 2. (fig.) falsă strălucire; superficialitate. (< fr. lustre, it. lustro)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
LÚSTRU1 s. m. 1. (ant.) procesiune de purificare rituală a unei întinderi (cetate, ogor, ținut), prin înconjurarea ei în alai ceremonial, care se făcea la Roma o dată la cinci ani. 2. perioadă de cinci ani. (< fr. lustre, lat. lustrum)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
LÚSTRU s. 1. luciu, strălucire, (înv.) perdaf. (~ unei suprafețe.) *2. (fig.) pospăială, spoială. (~ de cultură.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
lústru s. n. – Strălucire, luciu. – Mr. lustru. It. lustro, parțial prin tc. lustro „cremă de ghete”, cf. ngr. λοῦστρο „strălucire”. Der. în lat. lustrum (Pușcariu 1004) nu este posibilă. – Der. lustragiu, s. m. (cel ce curăță pantofii), din tc. lustraci; lustragerie, s. f. (loc unde se lustruiește încălțămintea); lustrui, vb. (a da pantofii cu cremă; a curăța, a da luciu); lustruială, s. f. (acțiunea de a lustrui); lustrină, s. f. (țesătură lucioasă), din fr. lustrine.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
lústru (strălucire) s. n., art. lústrul; pl. lústruri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
lústru (interval) s. m., art. lústrul; pl. lustri, art. lústrii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
LÚSTRĂ, lustre, s. f. Lampă ornamentală, cu mai multe brațe, suspendată de plafonul unei încăperi. [Var.: (înv.) lústru s. n.] – Din fr. lustre.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
LÚSTRĂ s.f. Lampă ornamentală cu mai multe brațe, care se atârnă de tavan. [Var. lustru s.n. / < fr. lustre].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)