Dex lustruit

LUSTRUÍT¹ s. n. Faptul de a lustrui. – V. lustrui.

LUSTRUÍT², -Ă, lustruiți, -te, adj. Cu lustru¹; lucios. ♦ Fig. (Peior.) Cu o spoială sau o strălucire aparentă; meșteșugit, căutat, artificial. – V. lustrui.

LUSTRUÍT adj. 1. fățuit. (Obiect ~.) 2. lucios, luciu. (O suprafață ~.) 3. v. șlefuit. 4. văcsuit. (Încălțăminte ~.)

LUSTRUÍT s. 1. v. lustruire. 2. lustruire, șlefuire, șlefuit, (înv.) sclivisire. (~ul suprafeței unui metal.) 3. lustruire, văcsuire. (~ul pantofilor.)

lustruít s. n.

LUSTRUÍ, lustruiesc, vb. IV. Tranz. A da lustru¹ (prin frecare), a face să lucească, să sclipească suprafața unui obiect. ◊ Mașină de lustruit = mașină pentru lustruirea mecanizată a pieilor. Piatră de lustruit = piatră de fildeș, de agat sau de onix, de forma unei lopățele sau a unui pinten, prevăzută cu un mâner de lemn, care servește la lustruirea aurului sau a vopselei aplicate pe marginile foilor la cărți și la reviste. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) găti, a (se) ferchezui; p. ext. a (se) pune într-o lumină favorabilă; a (se) lăuda. – Lustru¹ + suf. -ui.

A LUSTRUÍ ~iésc tranz. (obiecte, suprafețe) A supune unor operații speciale (frecare, poleire, șlefuire etc.) pentru a da lustru. ~ o mobilă. /lustru + suf. ~ui

A SE LUSTRUÍ mă ~iésc intranz. 1) A se găti manifestând o deosebită grijă pentru aspectul exterior. 2) fig. A-și atribui calități, merite, etalându-le; a se prezenta într-o lumină foarte favorabilă; a se lăuda. /lustru + suf. ~ui

LUSTRUÍ vb. 1. a fățui. (A ~ un obiect.) 2. v. șlefui. 3. a face, a văcsui, (Bucov.) a puțui, (prin Transilv. și nordul Munt.) a puțului. (A ~ cuiva încălțămintea.)

lustruí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lustruíesc, imperf. 3 sg. lustruiá; conj. prez. 3 sg. și pl. lustruiáscă