Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: mâneca (verb) , mânecar (substantiv neutru) , mânecare (substantiv feminin)   
MÂNECÁRE, mânecări, s. f. Acțiunea de a (se) mâneca și rezultatul ei. – V. mâneca.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MÂNECÁRE s. (înv.) mânecat.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
mânecáre s. f., g.-d. art. mânecării; pl. mânecări
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MÂNECÁR, mânecare, s. n. 1. Haină țărănească scurtă, de stofă, de blană sau de pânză, cu sau fără mâneci. 2. Perniță sau scândură îmbrăcată în pânză, pe care se calcă mânecile unei haine. – Mânecă + suf. -ar.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A MÂNECÁ mânec intranz. pop. 1) A se scula în zorii zilei; a se trezi cu noaptea în cap. 2) A pleca dis-de-dimineață. /<lat. manicare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
MÂNECÁR ~e n. Haină scurtă (de stofă, de blană sau de pânză), cu sau fără mâneci, purtată de țărani. /mânecă + suf. ~ar
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
MÂNECÁR s. 1. (la pl.) mânecuțe (pl.). (~e pentru funcționari.) 2. (BIS.) mânecuță, rucaviță, (înv.) naracliță.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MÂNECÁR s. v. manșon.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MÂNECĂ DE VÂNT s. v. manșă de vânt.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
mînecá (mấnec, mânecát), vb. – A se scula devreme. – Megl. mănicat „timpuriu.” Lat. manĭcāre (Densusianu, Hlr., 167; Pușcariu 1084; Candrea-Dens., 1118; REW 5300; Rosetti, I, 169), cf. alb. mëngoń, v. umbr. manecare (Gius. Mazzatinti, Poesie religiose del s. XIV, Bologna, 1881, 15). – Der. mînec, s. n. (rar, zori de zi); mînecare, s. f. (zori); mînecat, s. n. (zori; acțiunea de a mîneca); mînecătoare, s. f. (obicei folcloric în ajunul sărbătorii de Sf. Gheorghe).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
mânecá vb., ind. prez. 1 sg. mânec, 3 sg. și pl. mânecă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
mânecár s. n., pl. mânecáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)