Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
MĂCIÚCĂ, măciuci, s. f. 1. Bâtă mare, mult îngroșată (și adesea ferecată) la un capăt; chilom; măciulie. ◊ Expr. A i se face (sau a i se pune, a i se zbârli cuiva) părul (sau chica) măciucă = a fi cuprins de o spaimă puternică, a se îngrozi, a se înspăimânta. 2. Parte îngroșată și rotunjită a capătului unui ciomag sau, p. ext., a altor obiecte. ♦ P. ext. Lovitură dată cu măciuca (1). 3. (Bot.; pop.) Capsulă. 4. (Sport) Aparat de gimnastică, de forma unei măciuci (1), cu care se execută exerciții de mobilitate, de îndemânare etc. – Lat. *matteuca.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MĂCIÚCĂ s. 1. v. ciomag. 2. v. mai. 3. v. măciulie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MĂCIÚCĂ s. v. baston, cârjă, prisnar, prâsnel, sfârlează, titirez.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
măciúcă (măciúci), s. f.1. Ciomag, bîtă. – 2. Aparat de gimnastică. – Var. (Trans., Banat) mocioacă. Mr. mățucă, megl. măcioc, măciucă, ceamugă. Formație expresivă, bazată pe rădăcina măc-, cf. moacă și celelalte ex. adăugate acolo; format ca și căciulă din coc (cf. măciulie față de căciulie, și pentru alternanța suf., năpîrcă față de șopîrlă). Forma inițială trebuie să fi fost măciugă, cf. măiug, svîrlugă și megl. Pentru valoarea expresivă, cf. sp. machuca „mai”, machucar „a lovi cu ciomagul”, bazate pe aceeași idee de „obiect rotund” (Corominas, III, 393). În mod tradițional se admite că e vorba de un lat. *matteuca, cf. v. port. massuca, fr. massue, picard. machuque (Philippide, Principii, 63; Pușcariu 1011; Candrea-Dens., 1036; Tiktin; REW 5426); această der. este greu de admis, bazîndu-se pe un lat. mateola, rara și puțin atestat, și pe suf. -uca, socotit de origine galică. Der. măciucaș (var. măciucar), s. m. (bătăuș); măciucat, adj. (care are la capăt o sferă); măciucos, adj. (în formă de măciucă); măciulie (var. Banat mociolie), s. f. (sferă, cap, bulb); cf. it. maciulla (var. Trans. băciulie, bociulie, pare să se explice prin încrucișarea cu mag. bötök „bumb, boboc”, cf. Tiktin); mașcat (var. mășcat, megl. măcicat), adj. „grăunțos”, în loc de măci(u)cat (Densusianu, GS, VI, 364; REW 5426; după Cihac, II, 514, din mag. magvas „granulat”. – Din rom. provin bg. mačuk, mačak (Capidan, Raporturile, 208), sb., cr., slov. macuga (Candrea, Elemente, 403), rut. mačug, pol. macsuga (Berneker, II, 1; Wędkiewicz, Mitt. Wien, I, 265), ngr. ματσούϰα (după Roesler 573 și Cihac, II, 671, rom. provine din ngr.), mag. macsuka, matyuka.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
măciúcă s. f., g.-d. art. măciúcii; pl. măciúci
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MĂCIÚCĂ ~ci f. 1) Băț lung și gros, cu măciulie la un capăt; bâtă; ciomag. ◊ A i se face cuiva părul ~ a fi cuprins de groază; a se speria foarte tare. 2) înv. Armă primitivă de luptă constând dintr-un astfel de băț. 3) Lovitură dată cu un asemenea băț. /<lat. matteuca
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
MĂCIUCA-CIOBÁNULUI s. v. rostogol, scai, scaiete, tătarnică.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)