Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
MĂSEÁ, măsele, s. f. 1. Fiecare dintre dinții mari (terminați cu o suprafață plată) fixați în partea posterioară a maxilarelor, după canini, la om și la unele animale, servind la zdrobirea și la măcinarea alimentelor; molar1. ◊ Măsea de minte = fiecare dintre cele patru măsele care apar la sfârșitul adolescenței. ◊ Expr. (Oltean) cu douăzeci și patru (sau cu gura plină) de măsele = (om) voinic și isteț, descurcăreț, abil. A-i crăpa (cuiva) măseaua (sau măselele) (în gură) = a fi nerăbdător, a avea mare nevoie de ceva. A trage (sau a o lua) la măsea = a bea mult, a fi bețiv. N-ajunge nici pe o măsea = e foarte puțin, e insuficient. A nu avea ce pune (sau a nu ajunge) (nici) pe o măsea sau nici cât (să) pui pe o măsea = a avea foate puțin (de mâncare). A lepăda, a arunca etc. (pe cineva sau ceva) ca pe o măsea stricată = a se debarasa (de cineva sau ceva) fără părere de rău. 2. Compus: (Bot.) măseaua-ciutei = mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori roșii, cu frunze pătate roșu-brun (Erythronium dens canis). 3. Nume dat mai multor obiecte sau părți de obiecte asemănătoare, ca formă sau ca funcție, cu măseaua (1) (la roata morii, la grindeiul de la piuă, la grapă, leucă, tălpile saniei, bocanci etc.) – Lat. maxilla „maxilar”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MĂSEÁ s. 1. (ANAT.) molar. 2. (TEHN.) (reg.) bot, boț, burete, ceafă, cioc, clenci, creastă, crestuș, gât, nod, umăr, ureche. (~ la leuca carului.) 3. (TEHN.) (reg.) ciocâlteu, ciocârlie, cocoș, cui, popă. (~ la plug.) 4. (TEHN.) colț, dinte. (~ la grapă.) 5. (TEHN.) (reg.) bonțoc, cățel, coadă, mănușă, mână. (~ la coasă.) 6. (TEHN.) (reg.) șiștoare. (~ la joagăr.) 7. (TEHN.) pană. (~ la grindeiul de la piuă.) 8. (BOT.) măseaua-ciutei (Erythronium dens canis) = (reg.) cocorei (pl.), cocoșei (pl.), ghicitori (pl.), turcarete.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
măseá (măséle), s. f.1. Dinte, molar. – 2. Dinte de roată. – Mr., megl. măseauă. Lat. maxila (Pușcariu 1045; Candrea-Dens., 1067; REW 5443), cf. ngr. µασέλλα „maxilar”, it. mascella, prov., v. fr. maiselle, sp. mejilla. Cuvînt de uz general (ALR, I, 30). – Der. măselar (var. măsălar), s. m. (măselariță neagră, Myoscianus niger; august); măselariță, s. f. (plantă); măselat, adj. (varietate de porumb). Denumirea de măselariță se aplică prin întrebuințarea populară, contra durerilor de măsele, datorată proprietăților sale narcotice (după Conev 46, din bg. maslar(n)ica „fabrica de ulei”). Numele lunii august e mai puțin clar și a fost pus în legătură cu lat. messis „recoltă” de Pușcariu 1042, cf. Tiktin.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
măseá s. f., art. măseáua, g.-d. art. măsélei; pl. măséle
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MĂSEÁ ~éle f. 1) Fiecare dintre dinții mari, cu suprafață plată, situați în părțile laterale ale maxilarelor; molar. ◊ ~ de minte fiecare din utlimele patru măsele care apar la sfârșitul adolescenței. A trage (sau a lua) la ~ a consuma băuturi spirtoase în cantități mari; a avea slăbiciunea băutului. Nici pe o ~ (sau nici cât a-i pune pe o ~) foarte puțin; o nimica toată. A clănțăni din ~ele a tremura de frig. 2) Obiect sau unealtă asemănătoare cu un dinte de acest fel. 3): ~eaua-ciutei mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori divers colorate și frunze cu pete roșii-brune. [G.-D. măselei] /<lat. maxilla
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
măseáua-ciútei (bot.) s. f., g.-d. art. măsélei- ciútei
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)