Dex magneziu

MAGNÉZIU s. n. Element chimic, metal moale, ușor, de culoare albă-argintie, maleabil și ductil, folosit la fabricarea aliajelor ușoare, în metalurgia nichelului, în fotografie etc. – Din fr. magnésium.

MAGNÉZIU n. Metal solid, de culoare albă-argintie, ușor maleabil, ductil și fuzibil, care arde în aer producând lumină puternică și este folosit, mai ales, la fabricarea aliajelor ușoare, în fotografie și în metalurgia nichelului. /<fr. magnésium

MAGNÉZIU s.n. Metal ușor alb-argintiu, care arde cu o flacără foarte luminoasă. [Pron. -ziu. / < fr. magnésium].

MAGNÉZIU s. n. metal ușor, alb-argintiu, maleabil și ductil, care arde cu o flacără albă orbitoare. (< fr. magnésium)

magnéziu s. n. [-ziu pron. -ziu], art. magnéziul; simb. Mg

MAGNÉZIU (‹ fr. {i}) s. n. Element chimic din grupa a doua a sistemului periodic (Mg.; nr. at. 12, m. at. 24,305, gr. sp. 1,74, p. t. 650ºC, p. f. 1.100ºC), metal alb-argintiu, maleabil și ductil, foarte ușor și rezistent, care, sub formă strujitură sau praf, arde în aer, degajând o lumină albă orbitoare. Se găsește în natură sub formă de săruri. În toate combinațiile sale este bivalent. Constituent important al plantelor; este prezent în organismul animal în diverse țesuturi, în plasmă, în lichidul extracelular, având rol în echilibrul osmotic; intervine, de asemenea, în metabolismul muscular. Carența sa în organism duce la hiperexcitabilitate musculară; prezența în exces provoacă depresiuni ale sistemului nervos central. Folosit la fabricarea aliajelor ușoare, utilizate în constr. aeronautice (rachete), la dezoxidarea și desulfurarea unor metale, la fabricarea proiectilelor luminoase și incendiare etc. Minerale: magnezit, dolomit, carnalit. A fost obținut prin electroliză pentru prima oară de Sir Humphry Davy (1808).