MAJESTÁTE s. f. v. maiestate.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MAJESTÁTE s.f. v. maiestate.
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
majestáte (majestắți), s. f. – Alteță. – Var. maiestate. Lat. maiestatem, cu pronunțarea din fr. majesté (sec. XIX). – Der. majestuos, adj., din fr. majestueux; maiestuos, adj., din it. maestoso.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
MAIESTÁTE, (2) maiestăți, s. f. 1. Caracter ori aspect impunător, grandios sau solemn care trezește admirație, respect etc.; măreție. 2. Suveran, monarh. ♦ Termen de reverență folosit pentru a vorbi cu (sau despre) un monarh. [Var.: majestáte s. f.] – Din lat. maiestas, -atis, fr. majesté.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MAIESTÁTE ~ăți f. 1) Caracter maiestuos; aspect măreț și solemn care provoacă admirație. 2) (folosit și ca termen de adresare) Conducător suprem al unui stat; monarh; suveran; rege; împărat; rigă; țar; sultan. 3) Termen reverențios care era folosit la adresa unei persoane de rang înalt. [G.-D. maiestățiiî /<lat. maiestas, ~atis, fr. majesté
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
MAIESTÁTE s.f. 1. Grandoare, somptuozitate, măreție. 2. Titlu care se dă monarhilor. [Pron. ma-ies-, var. majestate s.f. / < lat. maiestas, cf. fr. majesté].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
MAIESTÁTE s. v. prestanță.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MAIESTÁTE s. 1. v. măreție. 2. sire. (Ia seama, ~!) 3. (art.) v. mărie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
maiestáte s. f., g.-d. art. maiestății
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
Maiestáte (termen de adresare) s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
Maiestátea sa (ta, voástră) s. f. art. + adj., g.-d. Maiestății sále (tále, voástre); abr. M.S.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink