Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
MÁMĂ, mame, s. f. 1. Femeie considerată în raport cu copiii ei, nume pe care i-l dau copiii acestei femei când i se adresează sau când vorbesc despre dânsa; maică, muică, mamaie, mamacă, neneacă. ◊ Mamă eroină = (În trecut) titlu care se acorda femeilor cu cel puțin zece copii în viață. ◊ Loc. adj. de mamă = (despre relații de rudenie) care se află în linie maternă. ◊ Expr. Vai de mama mea (sau a ta, a lui etc.) = vai de mine (sau de tine, de el etc.). (De) mama focului = grozav, strașnic, extraordinar. La mama dracului = foarte departe. De când mama m-a (sau te-a, l-a etc.) făcut = de când sunt (sau ești, este etc.) pe lume; de totdeauna. De (sau pe) când era mama fată (mare) = de foarte multă vreme. (Pop.) A cere cât pe mă-sa = a pretinde un preț exagerat. O mamă de bătaie = o bătaie strașnică. ♦ Femela unui animal în raport cu puii ei. 2. (La voc.) Termen (afectuos) cu care o femeie se adresează copiilor ei sau, p. ext. unei persoane mai tinere. Florico, mamă, să ne scrii!. 3. (În sintagmele) Mamă mare (sau, pop., bătrână, bună) = bunică. Mamă soacră = soacră. 4. Termen de politețe folosit de cineva pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (în vârstă). 5. Compus: mama (sau muma)-pădurii (sau pădurilor) = a) Personaj din mitologia populară, închipuit de obicei ca o bătrână urâtă și rea, care umblă prin păduri, cântând sau bocind, ademenind copii sau chiar mâncând oameni; b) plantă erbacee, parazită, cu tulpina fără frunze, acoperită cu solzi și cu flori purpurii (Lathraea squamaria). 6. Fig. Izvor, cauză. [Var.: (reg.) múmă s. f.] – Lat. mamma.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MÁMĂ s. 1. (pop.) maică, (reg.) mamacă, mamaie, muică, (prin Transilv.) babă, (Mold.) neneacă, (înv.) mușă, (fam.) bătrâna (art.), mimă. (Dânsa e ~ copilului.) 2. mamă-mare v. bunică. 3. (MITOL. POP.) Mama-Pădurii = (reg.) pădureana (art.), pădureanca (art.), păduroaica (art.), fata-pădurii, mama-codrului, mama-huciului, mama-ogașilor, surata-din-pădure, vidma-pădurii, vâlva-pădurii. (~ este un personaj din mitologia populară.) 4. v. matcă. 5. (BOT.) Mama-Pădurii (Lathraea squamaria) = (reg.) șerpariță, buricul-pământului, cucuruz-de-pădure, floarea-șarpelui, iarba-șarpelui, murea-pădurilor.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MÁMĂ s. v. cauză, obârșie, origine.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
mámă (máme), s. f. – Femeie considerată în raport cu copiii ei. – Mr., megl. mamă. Creație expresivă, probabil continuarea directă a lat. mamma (Diez, I, 260; Pușcariu 1019; Candrea-Dens., 1044; REW 5307). Este cuvînt infantil, de uz foarte general, bazat pe ideea de „hrană” sau „persoană care procură hrana”; în așa fel că ajunge să semnifice atît „mamă” cît și „țîță”; cf. v. gr. μάμμα, ngr. μάμα alb. mëmë, sl. (bg., sb., cr., rus.) mama, mag. mama, it. mamma, fr. maman, sp. mama etc. Continuarea lat. mamma pare să se demonstreze prin mr. mămos „care are gușă”. Fără îndoială, există unii care-l pun în legătură cu alb. (Philippide, II, 646), și cu sl. (Cihac, II, 185; Conev 57; cf. Pușcariu, Lr., 281). E cuvînt de largă circulație (ALR, I, 155). În limbaj vulgar, în Munt., se abreviază cu un adj. posesiv: mă-ta (‹ mamă-ta) mă-sa (‹ mamă-sa), cf. it. mammata, mr. mă-ta. Cf. muma, mămăligă. Der. mamaie, s. f. (mamă); mămică, s. f. (mamă); mămucă, s. f. (Mold., mamă); mamă-mare, s. f. (bunică); mucă, s. f. (Olt., mamă), reducere din mămucă; muică, s. f. (Olt., mamă), încrucișare a cuvîntului anterior cu maică.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
mámă s. f., g.-d. art. mámei; pl. máme
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MÁMĂ ~e f. 1) (folosit și ca termen de adresare) Femeie în raport cu copiii pe care i-a născut. 2) (folosit și ca adresare respectuoasă) Femeie în vârstă; maică. ◊ ~ bună mamă adevărată. ~ vitregă soția unui bărbat în raport cu copiii acestuia din altă căsătorie. ~-soacră mama soției sau a soțului în raport cu ginerele sau cu nora. ~ adoptivă femeie care a înfiat un copil. 3) (folosit ca adresare drăgăstoasă față de un copil) Copilașule! 4) Punct inițial al unui lucru; origine. Repetiția este ~a învățăturii. 5) Femelă a unui animal în raport cu puii săi. ◊ ~a-pădurii a) personaj fantastic închipuit ca o bătrână gheboasă, urâtă și rea; b) plantă erbacee parazită, cu tulpina fără frunze și cu flori roșii. [G.-D. mamei] /<lat. mamma
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
MAM(O)-/MAMA-/MAMI- elem. „mamelă”, „mamifer”. (< fr. mamm/o/-, mamma-, mammi-, cf. gr. mamme)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
múma-pădúrii / máma-pădúrii (plantă, boală, femeie urâtă și rea) s.f. art., g.-d. art. múmei-pădúrii / mámei-pădúrii
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
Múma-Pădúrii / Máma-Pădúrii (personaj) s. propriu f., g.d. Múmei-Pădúrii / Mámei-Pădúrii
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
MAMA-CÓDRULUI s. v. mama-pădurii.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MAMA-HÚCIULUI s. v. mama-pădurii.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MAMA-MUIÉRII s. v. placentă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MAMA-OGÁȘILOR s. v. mama-pădurii.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MAMA-PĂDÚRII s. v. barba-popii, năprasnică, sânziene-de-pădure, vinariță.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MAMA-PLOÁIE s. v. caloian.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MAMĂ BĂTRÂNĂ s. v. bunică, mamă-mare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MAMĂ BÚNĂ s. v. bunică, mamă-mare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MĂRITĂ-MĂ-MÁMĂ s. (BOT.; Rudbeckia laciniata) (reg.) ruji-galbene (pl.).
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
lă-mă-mámă s. m. invar.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
máma-pădúrii (plantă, boală, femeie urâtă și rea) s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
Máma-Pădúrii/Múma-Pădúrii s. pr. f. art., g.-d. Mámei-Pădúrii/Múmei-Pădúrii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
mámă-máre s. f., art. máma-máre, g.-d. art. mámei-mári
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
mámă-soácră s. f. (sil. -cră), art. máma-soácră, g.-d. art. mámei-soácre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
mámă-ta (-sa) s. f.+ adj., g.-d. mámă-tii (-sii)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
mărítă-mă-mámă (bot.) s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)