Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii:   
MÁNA s. f. (la melanezieni și polinezieni) forță supranaturală impersonală, care ar sălășlui în lucruri, în plante, în animale și în oameni, exercitând o acțiune cauzală. (< fr. mana)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
MÁNĂ s. f. 1. Lichen comestibil care crește pe stânci în forma unor mici ghemuri cenușii, purtate uneori în locuri foarte depărtate, unde cad ca o ploaie (Lecanora esculenta); p. ext. pâine făcută din acest lichen. ♦ Fig. Rod; frupt. ♦ Belșug, abundență. 2. Numele mai multor boli ale plantelor cultivate, cauzate de anumite ciuperci parazite. 3. Compus: mană-de-ape = plantă erbacee toxică din familia gramineelor, cu frunze lanceolate și cu flori hermafrodite dispuse în spicule, care crește în preajma apelor și prin mlaștini (Glyceria aquatica). 4. Rouă sau ploaie de vară pe vreme însorită, care are un efect dăunător asupra dezvoltării plantelor; p. ext. stricăciune provocată de soarele prea fierbinte care apare imediat după ploaie. – Din sl. mana, ngr. mánna.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MĂNÁ, pers. 3 mănează, vb. I. Refl. (Despre plante și recolte) A căpăta mană (2); a se strica din cauza manei. – Din mană.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext. al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mișcare; a acționa. – Lat. minari „a amenința”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MẤNĂ, mâini, s. f. I. 1. Fiecare din cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor, în special partea de la extremitatea antebrațului, care se termină cu cele cinci degete. ◊ Loc. adj. De mână = a) făcut cu mâna, lucrat manual; b) (despre unelte, instrumente) acționat manual. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) mâna dreaptă (sau stângă) = pe partea dreaptă (sau stângă). Pe sub mână = pe ascuns, clandestin. În mână = direct, personal. Mână-n mână = în colaborare, în înțelegere, în perfect acord. Peste mână = anevoios, incomod, dificil (de obținut, de realizat, de efectuat). ◊ Expr. (Pop.) A bate (sau a da) mâna (cu cineva) = a se înțelege cu cineva (în privința unei tranzacții); a face un târg, a se învoi (din preț), strângându-și mâna (în semn de pecetluire a tranzacției încheiate). A(-și) da mâna (cu cineva) = a) a strânge cuiva mâna în semn de salut sau de împăcare; b) A se alia, a colabora. A putea (sau a fi bun) să se ia de mână cu cineva = a se asemăna, a se potrivi cu cineva din punctul de vedere al defectelor sau al acțiunilor rele. (Pop.) A se ține cu mâinile de burtă (sau de pântece, de inimă) de(-atâta) râs = a râde cu mare poftă, în gura mare. A pune (sau a băga) mâna în foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva sau pentru ceva. A pune (sau a încrucișa) mâinile pe piept = a muri. A se spăla pe mâini = a refuza să-și ia răspunderea unei probleme (dificile) sau a unei fapte (reprobabile). A da (sau a lăsa, a pierde) ceva din (sau de la) mână = a da (sau a lăsa, a pierde) ceva care îți aparține sau de care ești sigur că îl poți obține. Cu mâna goală = fără a aduce nimic; fără a lua nimic; p. ext. fără a-și fi atins scopul, fără nici un rezultat. A avea (sau a fi la cineva) mâna = (la jocul de cărți) a-i veni rândul să împartă cărțile. A trece (sau a ceda) mâna (cuiva) = (la jocul de cărți) a nu juca în turul respectiv, cedând rândul jucătorului următor. (O) mână de ajutor = (mai ales în legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”, „a fi”) sprijin, ajutor. A lega cuiva mâinile (și picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de mâini și de picioare = a pune pe cineva sau a fi în imposibilitate să acționeze. A avea (sau a lăsa, a da cuiva) mână liberă = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea să acționeze după bunul său plac; a avea (sau a da cuiva) libertate totală de acțiune. A avea (ceva) pe mână = a dispune de ceva. A pune mâna = a) a face, a întreprinde ceva; b) a fura. A pune mâna pe ceva = a ajunge în posesiunea unui lucru, a-și însuși un lucru (prin mijloace necinstite). A pune mâna pe cineva = a) a prinde, a înhăța, a înșfăca pe cineva; b) a găsi pe cel de care ai nevoie. A-i pune (cuiva) mâna în piept (sau în gât) = a prinde a înșfăca (pe cineva); a cere cuiva socoteală; a(-l) trage la răspundere. A pune (cuiva) mâna în cap = a avea noroc, a-i merge totul din plin. A-i lua (cuiva) boala (sau durerea) cu mâna = a face să treacă boala (sau să înceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecât. Cu mîinile încrucișate (sau în sân, în buzunar) = inactiv. A pune mână de la mână = a strânge, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contribuție benevolă. A avea mână ușoară sau a fi ușor de mână = a lucra cu finețe și cu abilitate (ca medic). A fi greu de mână = a lucra neîndemânatic, brutal (ca medic). A avea mână bună sau a fi bun de mână = a) a fi îndemânatic, priceput; b) a purta noroc cuiva; (la jocul de cărți) a da cărți bune celor cu care joacă. A-și face mână bună la (sau pe lângă) cineva = a obține favoarea cuiva, a se pune bine cu cineva. A lua cu o mână și a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. A fi mână largă = a fi darnic, generos. (Fam.) A fi mână spartă = a fi risipitor. A avea (sau a fi) mână strânsă = a fi econom; a fi zgârcit, meschin. A-i da cuiva mâna (să facă ceva) = a-și putea permite (să facă ceva); a-i permite situația., împrejurările (să facă ceva). Una la mână, se spune pentru a marca primul element al unei enumerări. A fi mâna dreaptă a cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A cere mâna cuiva = a cere în căsătorie. Sărut mâna (sau mâinile), formulă de salut adresată femeilor, preoților, persoanelor mai în vârstă etc. Cu mâna lui (sau a mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fără intervenția nimănui. A scoate castanele (sau cărbunii) din foc cu mâna altuia = a se folosi de cineva pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei acțiuni periculoase ori riscante. Cu amândouă mâinile = cu bunăvoință, foarte bucuros, din toată inima. (Fam.) A avea (sau a fi cu) mână lungă = a fi hoț, pungaș. (A fi om) cu dare de mână = (a fi om) înstărit, bogat. (Pop.) A da din mâini (și din picioare) = a face eforturi pentru obținerea unui lucru, a se strădui, a-și da osteneala. A avea mâna curată (sau mâinile curate) = a fi cinstit. A primi (sau a lua) în mână = a primi o sumă netă. A duce de mână (pe cineva) = a călăuzi, a conduce (pe cineva), a sprijini, a proteja (pe cineva neajutorat, nepriceput). De la mână până la gură = foarte repede, în timp foarte scurt. Cu mâinile la piept sau cu căciula în mână = într-o atitudine umilă, supus, smerit. Cu mâna pe inimă (sau pe cuget) = cu conștiința curată, cu convingerea că e adevărat. A ajunge pe mâini bune = a ajunge în grija, în posesiunea cuiva competent. A-și lua mâinile de pe cineva = a înceta de a mai proteja, de a mai ajuta pe cineva. Din mână în mână = de la unul la altul, de la om la om. A da mâna cu moartea = a trece printr-o mare primejdie; a fi foarte bolnav. A da pe mâna justiției = a deferi justiției; a înainta un infractor organelor judiciare. A fi (sau a cădea, a încăpea etc.) la (sau pe) mâna cuiva = a fi (sau a cădea, a încăpea) sub puterea, sub autoritatea cuiva, la discreția cuiva. A avea pe cineva sub mână = a avea pe cineva sub control, în subordine. (A fi) mână de fier (sau mână forte) = (a fi) om energic, autoritar. Politică de mână forte = politică dictatorială, tiranică, abuzivă. ◊ Compus: mâna-Maicii-Domnului = mică plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina higroscopică și foarte ramificată, cu flori albe și cu fructe mici (Anastatica hierochuntica). ♦ Persoană, individ (conceput ca autor al unei acțiuni). ◊ Mână de lucru = muncitor. Mână moartă = (la unele jocuri de cărți) jucător fictiv căruia i se distribuie cărți, în cont. 2. Cantinte mică din ceva, cât încape în palmă. ◊ (Ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”, indică proporții foarte mici) O mână de om. (Urmat de un substantiv la pl., indică un număr redus, un grup restrâns de elemente de același fel) O mână de oameni. 3. (În legătură cu numerale ordinale sau, mai rar, c*******e) Categorie, treaptă, rang, clasă; calitate. ◊ Loc. adj. (Pop.) De toată mâna = de toate felurile, de toate categoriile. II. Numele unor unelte sau obiecte (de gospodărie) sau ale unor părți ale lor, care se asemănă, ca formă și ca întrebuințare, cu mâna (I 1) sau care se apucă, se manevrează cu mâna. ◊ Mână curentă = balustradă. – Lat. manus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MÂNEÁ, mân, vb. II. Intranz. (Pop.) A petrece undeva noaptea, a rămâne, a poposi, a dormi undeva peste noapte. ♦ (Reg.) A poposi o vreme undeva; a se așeza, a sta. ◊ Expr. (Parcă) i-au mas șoarecii în pântece (sau în burtă), se spune despre un om care este mereu flămând, căruia îi este mereu foame, care mănâncă mult, cu lăcomie. [Prez. ind. și: mâi; part. mas] – Lat. manere.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A MÂNÁ mân tranz. 1) (animale, mai ales de tracțiune) A îndemna la mers; a sili să urmeze un anumit traseu. ◊ ~ porcii la jir a sforăi în timpul somnului. 2) pop. (vehicule, mai ales cu tracțiune animală) A face să se miște conducând într-o anumită direcție. 3) pop. (persoane) A obliga cu forța la ceva. 4) A mișca din loc, ducând (cu sine) într-o anumită direcție. Vântul mână frunzele uscate. /<lat. minari
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A MÂNEÁ mân intranz. pop. A rămâne să doarmă (undeva) noaptea. /<lat. manere
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE MĂNÁ pers. 3 se ~eáză intranz. (despre cereale, plante, fructe) A fi atins de mană; a se strica din cauza manei. /Din mană
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
MÁNĂ f. 1) Plantă exotică, criptogramă, bogată în amidon. 2) Ciupercă parazită care provoacă unele boli la plantele cultivate. ~a viței de vie. 3) Cantitate mare de bunuri; abundență; belșug. ~a livezilor. 4) bis. Hrană pe care se crede că Dumnezeu o trimitea israeliților, în fiecare dimineață, în deșertul Arabiei. /<sl. mana, ngr. mánna
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
MÂNĂ mâini f. 1) Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc. 2) Partea extremă a acestor membre care cuprinde palma și degetele. ◊ Cu amândouă mâinile din toată inima; fără nici o rezervă. A-și spăla mâinile (sau a se spăla pe mâini) a nu lua asupra sa nici o răspundere. A avea mâinile curate a fi om cinstit. De ~a întâi (a doua) de calitatea sau categoria întâi (a doua). De toată ~a fel de fel; de tot soiul. Pe sub ~ pe ascuns. A bate (sau a da) ~ (sau palma) a încheia o tocmeală. A da ~a cu cineva a) a se saluta cu cineva prin strângere de mână; b) a-și uni eforturile în vederea unor acțiuni comune. A face cu ~a a semnaliza ceva cu ajutorul mâinii. A da (sau a întinde) o ~ de ajutor a veni în ajutorul cuiva. A-și mușca mâinile a se căi amarnic. A pune (sau a încrucișa) mâinile pe piept a muri. A pleca (a se în-toarce) cu ~a goală a pleca (a se întoarce) fără a obține ceva. A avea la ~ pe cineva a dispune de ceva compromițător despre cineva; a avea în puterea sa. A-i lega cuiva mâinile (sau a-l lega pe cineva de mâini și de picioare) a face pe cineva să nu poată acționa. A avea ~ liberă a dispune de libertate deplină. A pune ~a pe ceva a intra în posesia unui lucru. A-și pune mâinile în cap a se îngrozi de ceva. A ridica ~a asupra cuiva a încerca să lovească pe cineva. A sta cu mâinile în buzunare (în sân, în șolduri, încrucișate) a sta degeaba; a nu lucra. A fi (sau a avea) ~ spartă a fi risipitor; a cheltui fără socoteală. A avea (sau a fi cu) ~ largă a fi darnic. A fi cu ~a lungă (sau a fi lung la ~) a avea obiceiul să fure. A fi ~a dreaptă a cuiva a fi omul de încredere al cuiva. A cere ~a (unei fete, femei) a cere în căsătorie. A avea ~ de fier a fi autoritar și sever. A uita de la ~ (până) la gură a uita foarte repede. O ~ spală pe alta (și amândouă obrazul) se spune când una din părți caută să justifice acțiunile alteia pentru ca să nu iasă la iveală lucruri urâte (necinstite). Ce-i în ~ nu-i minciună se spune când cineva nu crede în promisiuni, ci numai în ceea ce este real, concret. A pune ~ de la ~ a contribui în comun la o acțiune (adunând bani de la toți). A lua cu o ~ și a da cu alta a fi darnic. A da cu o ~ și a lua cu două a fi hrăpăreț. 3) fig. Persoană, individ ca autor al unei acțiuni. ◊ ~ de lucru forță de lucru. 4) Cantitate mică de ceva, atât cât încape în palmă. O ~ de făină. 5) fig. Număr redus de unități; cantitate mică. O ~ de oameni. 6) Categorie sau clasă socială; treaptă. ◊ De toată ~a de toate categoriile. [G.-D. mâinii] /<lat. manus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
*dáre de mấnă (bogăție) loc. s. f., g.-d. art. dắrii de mấnă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
!mấna-Máicii-Dómnului (plantă) s. f., g.-d. art. mấinii-Máicii-Dómnului
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
MANA-JÍDOVULUI s. v. zmeur, zmeurar.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MANA-PĂMÂNTULUI s. v. rodul-pământului.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MÁNĂ s. v. beneficiu, câștig, miere, nectar, profit, venit.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MÁNĂ s. 1. (BOT.) (reg.) moină-galbenă. (Polenul florilor de porumb se numește ~.) 2. (BOT.) mană-de-apă (Glyceria aquatica) = (reg.) roua-cerului. 3. frupt. (~ la vite.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MÂNÁ vb. 1. a conduce, (rar) a mânui. (~ pluta, trăsura, caii.) 2. a deplasa, a împinge. (Vântul ~ departe frunzele căzute.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MÂNÁ vb. v. adresa, alunga, depărta, expedia, goni, izgoni, îndepărta, scoate, scrie, târî, trimite.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MÂNA-DIÁVOLULUI s. v. regină.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MÂNAMAICIIDÓMNULUI s. v. palma-maicii-domnului, palma-pământului.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MÂNĂ s. 1. (ANAT.) membru superior, (înv. și reg.) brâncă. (Omul are două ~îini și două picioare.) 2. (ANAT.) (pop. și fam.) labă. (Nu pune ~ pe mine!) 3. v. braț. 4. v. palmă. 5. mână de lucru v. forță de muncă. 6. v. pumn. 7. (BOT.) mâna-Maicii-Domnului (Anastatica hierochuntica) = (reg.) palma-sfintei-Mării. 8. mână curentă v. balustradă. 9. (TEHN.) braț, crac, margine, mâner, pervaz, spetează, (reg.) condac, cotoi. (~ la ferăstrău.) 10. v. bată. 11. (TEHN.) braț, furcă, stâlp, (reg.) ciocan, cujbă. (~ la războiul de țesut.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MÂNĂ s. v. calitate, cocârlă, condiție, femeiușcă, fofează, grijă, hădărag, leucă, mănunchi, mănușă, măsea, m*******ă, pază, posesiune, rang, schimbătoare, seamă, spetează, stare, stăpânire, teapă, titirez, treaptă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MÂNEÁ vb. 1. v. trage. 2. v. dormi.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MÂNEÁ vb. v. înnopta, poposi.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PULPA MÂINII s v. antebraț.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
mánă (-ne), s. f.1. Lichen comestibil. – 2. Beneficiu, profit. – 3. Abundență, productivitate. – 4. Secreție vîscoasă a unor plante. – 5. Oidium (Perenospora viticola). – Mr. mană. Ngr. μάννα (sec. XVII), în parte prin bg. mana (Tiktin; Candrea). – Der. mănos, adj. (fertil, bogat; folositor, rentabil); înmănoșa, vb. (Trans., rar, a fertiliza); mănoșie, s. f. (abundență, fertilitate).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
mîná (mấn, mânát), vb.1. (Înv.) A urmări. – 2. A izgoni. – 3. A trimite. – 4. A conduce turmele, carul. Mr. min, minare, istr. mir. Lat. mĭnāre „a amenința” (Diez, I, 270; Pușcariu 1077; Candrea-Dens., 1119; REW 5585), cf. it. menare, prov., cat., v. sp. menar, fr. mener (pentru sp., cf. A. Carballo Picazo, RFE, XXXVI, 100-112).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
mînă (mîini), s. f.1. Parte anterioară a brațului. – 2. Braț, membru superior al omului. – 3. Latură, parte. – 4. Pumn (conținutul). – 5. Strat, înveliș. – 6. (În jocurile de cărți) Persoană căreia-i vine rîndul să joace sau să dea cărțile. – 7. Categorie, rang, clasă. – 8. Dibăcie, abilitate. – Mr. mînă, mănă, megl. mǫnă, istr. măr(ę). Lat. mănus (Pușcariu 1079; Candrea-Dens., 1120; REW 5339), cf. it., sp. mano, fr. main, cat. ma, port. mão. După pl. mîni s-a format un sing. analogic, mînă, cf. pl. înv. mînule (ipoteza unui lat. *mana, cf. Pușcariu 1079, nu pare necesară). Este cuvînt de circulație generală, numai în Crișana a fost înlocuit cu brîncă (ALR, I, 49). Cf. mîner, mînecă, mănușe, mănuchi. Der. mînuță, s. f. (mînă mică), cf. it. manuccia; mînui, vb. (a mania, a conduce), format după fr. manier; mînuitor, adj. (care mînuiește); înmîna, vb. (a remite, a pune în mînă), formație literară din sec. XIX; îndemînă, adv. (la mînă, ușor; adj., ușor, accesibil, favorabil); îndemînatic, adj. (abil, înzestrat); neîndemînatic, adj. (stîngaci, greoi); îndemănos, adj. (accesibil, ușor, comod); îndemîna, vb. (a facilita, a pune la dispoziție; a ajuta, a înlesni; refl., a fi oportun; refl., a da încredere); amînă, adv. (înv., în apropiere); sumînă, s. f. (subsuoară), cu pref. sub-; mînătură, s. f. (vrajă, farmec); mînăștergură, s. f. (Trans., Bucov., prosop), format artificial din mînă și șterge. Der. neol. mania, vb. (a manipula), din fr. manier; manej, s. n., din fr. manège; remania, vb. (a recompune; a reconstitui un guvern), din fr. remanier; manipula, vb., din fr. manipuler; manipulator, s. m., din fr. manipulateur; cf. manevră, manivelă.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
mîneá (mấn, mas), vb. – A înnopta, a-și petrece noaptea undeva. – Mr. amîn, amas, amînare. Lat. manēre (Densusianu, Hlr., 193; Pușcariu, 1078; Candrea-Dens., 1128; REW 5296), cf. alb. mënoń (pare să provină din rom.), it. manere, prov. maner, v. fr. manoir, sp. manir, port. maer; cf. rămînea.Der. mas, s. n. (acțiunea de a înnopta; loc pentru înnoptat), mr. mas (după Pușcariu 1079 și Candrea-Dens., 1129, direct din lat. mansum).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
mánă s. f., g.-d. art. mánei
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
mánă-de-ápe (bot.) s. f., g.-d. art. mánei-de-ápe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
măná vb., ind. prez. 3 sg. măneáză
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
mâná vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 sg. și pl. mână; conj. prez. 3 sg. și pl. mâne; ger. mânând
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
mâna-Máicii-Dómnului (bot.) s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
mână s. f., g.-d. art. mâinii; pl. mâini
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
mâneá vb., ind. prez. 1 sg. mâi/mân, 2 sg. mâi, 3 sg. mâne, 3 pl. mân, perf. s. 1 sg. măséi, 1 pl. máserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. mâie/mănă; part. mas; ger. mâínd/mânând
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
sărút mâna (formulă de salut sau de mulțumire) vb. + s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
sărút-mâna (cerșit) s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)