Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii:   
MANIÁ, maniez, vb. I. Tranz. (Înv.) A mânui, a manipula. [Pr.: -ni-a] – Din fr. manier.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MANIÁ vb. v. manevra, manipula, mânui.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
maniá vb. (sil. -ni-a), ind. prez. 1 sg. maniéz, 3 sg. și pl. maniáză, 1 pl. maniém (sil. -ni-em); conj. prez. 3 sg. și pl. maniéze; ger. maniínd (sil. -ni-ind)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MANÍE, manii, s. f. 1. Boală mintală manifestată prin euforie, stare de excitație psihomotorie, logoree, halucinații, incoerență a gândirii etc.; p. ext. idee fixă care preocupă pe cineva. 2. (Cu sens atenuat) Preocupare exagerată pentru ceva; deprindere bizară. V. capriciu, toană. – Din ngr. manía, fr. manie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MÂNIÁ, mấnii, vb. I. Refl. A se lăsa ori a fi cuprins de mânie (1), a se supăra foarte tare, a-și ieși din fire, a se înfuria. ◊ Tranz. Cele auzite l-au mâniat. [Pr.: -ni-a-] – Din mânie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MÂNÍE, mânii, s. f. 1. Izbucnire de iritare violentă, dar trecătoare, împotriva cuiva sau a ceva; furie, supărare mare. ◊ Loc. adj. Iute (sau grabnic, rău) la mânie = care se înfurie ușor; irascibil. ♦ Necaz, ciudă. 2. (Pop.; adesea determinat prin „lui Dumnezeu”, „cerului”, „pământului”) Prăpăd, urgie, grozăvie, nenorocire, calamitate. – Lat. mania.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A MÂNIÁ mânii tranz. A face să se mânie. [Sil. -ni-a] /Din mânie
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE MÂNIÁ mă mânii intranz. 1) A fi cuprins de mânie. 2) A-și manifesta nemulțumirea (față de cineva sau de ceva) printr-o atitudine ostilă; a se supăra. [Sil. -ni-a] /Din mânie
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
MANÍE ~i f. 1) Stare patologică caracterizată prin diverse tulburări mintale (exaltare euforică, instabilitate, incoerență de idei și de activitate motrice). 2) Tulburare a spiritului, manifestată prin prezența unei idei fixe. 3) Obișnuință exagerată și obsedantă; purtare ciudată. /<ngr. mania, fr. manie
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
MÂNÍE ~i f. 1) Stare de iritare puternică, dar trecătoare, provocată de un fapt care contrariază; furie stăpânită. ◊ Iute (grabnic, rău) la ~ care se enervează foarte repede; irascibil; iritabil. Într-o ~ într-un moment de enervare, de iritare. 2) Atitudine rezervată și ostilă față de cineva; supărare. 3): ~a lui Dumnezeu (Domnului, cerului) dezlănțuire a forțelor naturii; stihie; prăpăd. /<lat. manía
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
-MANÍE Element secund de compunere savantă cu semnificația „obsesie patologică”. [< fr. -manie, cf. lat. mania, gr. mania – furie].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
MANÍE s.f. 1. Stare psihică bolnăvicioasă manifestată prin obsesia unei idei fixe. 2. Obsesie, preocupare exclusivă pentru ceva; ciudățenie, toană. [Gen. -iei. / cf. fr. manie, lat. mania, gr. mania – furie].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
MANÍE1 s. f. boală mintală manifestată prin dispoziție euforică, succesiune rapidă și incoerentă a ideilor. ◊ obsesie, preocupare exclusivă pentru ceva; ciudățenie, toană. (< ngr. manie, fr. manie)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
-MANÍE2 elem. man2-.
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
MANÍE s. v. idee fixă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MÂNIÁ vb. v. înfuria.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MÂNÍE s. v. furie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MÂNÍE s. v. calamitate, catastrofă, dezastru, flagel, grozăvie, năpastă, nenorocire, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A se mânia ≠ a se dezmânia
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
Manie ≠ fobie
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
mîníe (mâníi), s. f. – Supărare, furie. Lat. pop. mania, din gr. μάνια (Pușcariu 1087) cf. alb. mëni (Meyer 283; Philippide, II, 647). E dubletul lui manie, s. f., din fr. manie, cu der. maniac, adj., din fr. maniaque. Der. mînia, vb. (a irita, a înfuria); mîniac, s. m. (dansator, echilibrist), din ngr. μανιαϰός „nebun”, cu fonetismul apropiat de mînie (Tiktin), sec. XVIII, înv.; mîniecie, s. f. (șarlatanie), înv.; mînios, adj. (supărat, înfuriat).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
maníe s. f., art. manía, g.-d. art. maníei; pl. maníi, art. maníile
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
mâniá vb. (sil. -ni-a), ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. mânii, 3 sg. și pl. mânie (sil. -ni-e), 1 pl. mâniém; ger. mâniínd (sil. -ni-ind)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
mâníe s. f., art. mânía, g.-d. art. mâníei; pl. mâníi, art. mâníile
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)