MARÁMĂ, marame, s. f. Fâșie lungă de voal fin, cu care își acoperă capul femeile de la țară când se îmbracă în costum național (lăsând capetele să atârne până aproape de pământ); ștergar (2). [Var.: mahrámă s. f.] – Din tc. mahrama.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MARÁMĂ s. năframă, (reg.) șervet, (Transilv.) pinten, (Transilv., Maram. și Bucov.) pânzătură, (Maram.) șirincă. (Purta pe cap o ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
marámă, maráme, s.f. (pop.) 1. fâșie lungă de voal fin (borangic), cu franjuri la capete, cu care își acoperă capul femeile de la țară. 2. (înv.) ștergar. 3. broboadă subțire de mireasă. 4. văl. 5. (la pl. art.) horă la cununie.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
marámă (maráme), s. f. – Văl. – Var. mahramă, năframă. Tc. (arab.) mahrama (Miklosich, Türk. Elem., II, 121; Șeineanu, II, 248; Berneker, II, 5; Lokotsch 1361), cf. ngr. μαχραμᾶς, alb. maram, bg., sb. marama, pol. machram. Pentru var., cf. sb. maframa.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
marámă s. f., g.-d. art. marámei; pl. maráme
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MARÁMĂ ~e f. Broboadă din țesătură fină de borangic, fiind parte componentă a costumului național femeiesc. [G.-D. maramei] /<turc. mahrama
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink