MARȚI1, (1) marți, s. f., (2) adv. 1. S. f. Ziua a doua a săptămânii, care urmează după luni. 2. Adv. În cursul zilei de marți1 (1); în ziua de marți1. ♦ (În forma marțea) În fiecare marți1 (1). – Lat. martis [dies].
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MARȚI2 s. n. v. marț1.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MARȚI f. A doua zi a săptămânii. /<lat. martis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
márți s. f. – A doua zi a săptămînii. – Mr. marți, megl. marț. Lat. Martis (dies), cf. it. martedì (calabr. marti), prov. dimartz, fr. mardi, cat. dimars, sp. martes, alb. martë (Diez, I, 265; Pușcariu 1035; Candrea-Dens., 1055; REW 5382; Philippide, II, 647). Cf. marț. – Der. Mărțica (var. Marțuica), s. f. (nume de vacă născută într-o marți); Marțolea, s. f. (nume de vacă; fantomă care se arată în noaptea de marți spre miercuri, cu ultimul sens poate prin încrucișare cu mîrțină, mîrțoagă, marțafoi (de la marți, după Candrea-Dens., 1055 și Tiktin; din sb. maculja, „vacă roșcată”, după Pascu, Suf., 272 și Pascu, Beiträge, 17). Marțolea a fost considerat și ca der. din martie, cf. expresia Marțolea cu fasolea, care echivalează lui ca martie’n post „la fix, nemișcat”.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
marți s. f., art. márțea; pl. marți, art. márțile
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MÁRȚEA adv. În fiecare zi de marți. /<lat. martis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink