Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
MÉȘTER, -Ă, meșteri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care are și practică o meserie; (în special) meseriaș cu calificare superioară, care are, de obicei, sarcina de a îndruma și alți lucrători și de a conduce o secție productivă într-o întreprindere sau într-un atelier; maistru. ◊ Expr. Meșter-strică (și drege de frică), se spune despre un meseriaș prost sau despre un om neîndemânatic. ♦ Proprietar al unui atelier (în raport cu angajații săi). ♦ (Rar) Nume dat profesorilor care predau, în trecut, discipline (auxiliare) ca muzica, desenul etc. 2. S. m. și f., adj. (Om) talentat, priceput, îndemânatic, abil; (persoană) care posedă multe cunoștințe. 3. S. m. și f. (Astăzi rar) Persoană care a adus contribuții (foarte) valoroase într-un anumit domeniu de activitate; maestru. – Din magh. mester.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MÉȘTER s. v. faurmaur, maestru, meseriaș, meștergrindă, meșteșugar.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MÉȘTER s., adj. 1. s. v. maistru. 2. adj. v. îndemînatic.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
méșter (méșteri), s. m.1. Maestru, maistru. – 2. (Adj.) Expert, cunoscător. Germ. Meister, prin intermediul sl. mestru (Cihac, II, 194), sau mai sigur din mag. mester (Tiktin; Candrea; Gáldi, Dict., 94), cf. ngr. μάστορας, alb. mještrë, tc. mehter, slov. mešter. Cf. Și măestru. Meșter-grindă, s. f. (grinda principală), folosită în Trans., este calc din mag. Cuvîntul apare în doc. slavorom. din 1404. Der. meșteră, adj. f. (expertă, dibace); meștereasă, s. f. (femeie practică, experimentată); meșteri, vb. (a lucra; a se întreține); meșterie, s. f. (meserie, disciplină); meșteriță, s. f. (femeie dibace); meșteresc, adj. (de meșter, artistic); meșteșug (var. meșterșug), s. n. (ocupație, profesiune; industrie, disciplină, îndemînare; tertip, vicleșug), din mag. mesterség (Cihac, II, 515; Gáldi, Dict., 94), cu r păstrat în sec. XVII; meșterșugui, vb. (a lucra), sec. XVII, înv.; meșteșugar, s. m. (muncitor; artizan); meșteșugăreț, adj. (muncitor, dibaci); meșteșugi, vb. (a lucra artistic; a învăța, a deprinde, a inventa, a urzi, a unelti); meșteșugos, adj. (dibaci, iscusit).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
méșter s. m., adj. m., pl. méșteri; f. sg. méșteră, g.-d. art. méșterei, pl. méștere
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MÉȘTER ~i m. 1) Persoană specializată într-o meserie. ~-tâmplar. 2) Muncitor calificat care îndrumă alți muncitori sau care conduce un sector de producție; maistru. 3) Persoană care dă dovadă de pricepere, de iscusință într-un anumit gen de activitate. /<ung. mester
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)