Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: melița (verb tranzitiv) , meliță (substantiv feminin)   
MELIȚÁ, méliț, vb. I. 1. Tranz. A zdrobi (cu melița) și a curăța cânepa și inul de părțile lemnoase, pentru a alege fuiorul sau pentru a se obține câlții de meliță. ♦ Fig. A bate strașnic pe cineva. 2. Intranz. Fig. A trăncăni, a flecări. – Din meliță.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MELIȚÁ vb. v. flecări, îndruga, pălăvrăgi, sporovăi, trăncăni.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
melițá vb., ind. prez. 1 sg. méliț, 3 sg. și pl. méliță
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MÉLIȚĂ, melițe, s. f. 1. Unealtă primitivă de lemn, folosită în industria casnică pentru melițare; zdrobitor. ♦ Mașină de melițat, prevăzută cu cuțite sau cu aripi de lemn dispuse circular pe un cilindru. 2. Fig. (Fam. și depr.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). ◊ Expr. A da cu melița (sau din meliță) = a trăncăni, a flecări. – Din bg. melica.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A MELIȚÁ méliț tranz. (cânepa sau inul) A prelucra cu melița. /Din meliță
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
MÉLIȚĂ ~e f. 1) Unealtă de lemn constând dintr-o limbă basculantă și două fălci, folosită pentru a zdrobi tulpinile de cânepă sau de in în vederea separării firelor de partea lemnoasă. 2) fig. peior. Organ al vorbirii; gură. ◊ A da cu ~a a toca din gură; a pălăvrăgi. [G.-D. meliței] /<bulg. melica
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
MÉLIȚĂ, melițe, s. f. Unealtă de lemn cu ajutorul căreia se zdrobesc tulpinile de cânepă și de in pentru a se alege fuiorul. ◊ Fig. (Fam.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). ◊ Expr. A da cu melița = a trăncăni, a flecări. – Bg. melica.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
MÉLIȚĂ s. (TEHN.) (reg.) frângător, zdrobitor. (~ pentru zdrobit cânepa.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MÉLIȚĂ s. v. gloabă, gură, mârțoagă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MÉLIȚĂ s., adj. v. clănțău, flecar, guraliv, limbut, palavragiu, vorbă-lungă, vorbăreț.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
méliță (mélițe), s. f.1. Unealtă de melițat. – 2. Flecar, palavragiu. – Megl. mel’iță. Bg. melica, sb. maljica, din sl. mlĕti, mĕlją, mĕljesi „a măcina” (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 192; Byhan 318; Conev 75). – Der. melița, vb. (a mărunți cu melița; a trăncăni); melițător, s. m. (cel care meliță); melițat, s. n. (melițare); melițoi, s. n. (meliță mare); melițuică, s. f. (meliță mică).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
méliță s. f., g.-d. art. méliței; pl. mélițe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
améninț (est) și -ínț (vest), a v. tr. (lat. amminentiare saŭ eminentiare, d. éminens, -éntis, part. luĭ eminére, a fi proeminent, minaciae, amenințărĭ; it. minaciare, pv. menasar, fr. menacer, sp. amenazar, pg. ameaçar). 1. Fac amenințărĭ: a amenința pe cineva cu sabia, cu moartea. 2. L. V. Mold. Menționez. 3. Fig. (după fr.) Îs aproape să, inspir teamă să nu: apele amenință să se reverse, casa amenință să cadă. 4. V. intr. Fac un semn orĭ gest de amenințare: bătrînu amenință cu toĭagu asupra lor. – Și -rinț. Vechĭ și azĭ Olt. amelínț. Vechĭ și menínț, „ameninț”, și (a)méliț, „ameninț” și „menționez”.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)