Dex memorii

MEMÓRII s.n.pl. Scriere în care sunt cuprinse însemnări asupra evenimentelor la care a participat cineva ori care s-au petrecut în timpul vieții cuiva. [După fr. mémoires].

memórii (scriere beletristică) s. n. pl., art. memóriile (sil. -ri-i-)

MEMÓRIE, memorii, s. f. 1. Proces psihic care constă în întipărirea, recunoașterea și reproducerea senzațiilor, sentimentelor, mișcărilor, cunoștințelor etc. din trecut. ♦ Minte (considerată ca sediu al procesului de memorare). ◊ Loc. adv. Din memorie = din aducere-aminte, pe de rost. 2. Păstrare în amintire, reprezentare mintală, aducere-aminte, amintire. ♦ Amintire pe care posteritatea o păstrează oamenilor iluștri sau evenimentelor de seamă. ◊ Expr. În memoria cuiva (sau a ceva) = în amintirea..., spre aducere-aminte; ca omagiu. 3. Parte a calculatorului electronic în care se înregistrează instrucțiunile, cuvintele, valorile numerice etc. după o codificare prealabilă; memorator (2). – Din lat., it. memoria, fr. mémoire.

MEMÓRIU, memorii, s. n. 1. Expunere scrisă, amănunțită și documentată, asupra unei probleme, unei situații etc. ◊ Memoriu de titluri și lucrări = listă în care sunt consemnate titlurile și lucrările de specialitate ale unei persoane. Memoriu de activitate = expunere scrisă a activității desfășurate de o persoană într-un anumit domeniu științific. 2. (La pl.) Colecție de conferințe, comunicări, discuții etc. ale unei societăți științifice. 3. (La pl.) Lucrare beletristică cu caracter evocator, conținând însemnări asupra evenimentelor petrecute în timpul vieții autorului (și la care el a luat parte). 4. Petiție, cerere (colectivă) în care motivele sunt expuse pe larg. 5. (În vechea organizare a armatei) Dosar personal al unui ofițer sau al unui subofițer. – Din lat. memorium, fr. mémoire.

MEMÓRIE ~i f. 1) Facultate a creierului care permite conservarea, recunoașterea și reproducerea în conștiință a experienței din trecut (fapte, evenimente, senzații, sentimente, impresii, cunoștințe). 2) Reprezentare mintală; păstrare în amintire; aducere-aminte. 3) Minte considerată ca fiind locul procesului de memorare. 4) Amintire despre oamenii celebri și despre evenimentele marcante din trecut, păstrată de posteritate. [G.-D. memoriei; Sil. -ri-e] /<lat., it. memoria, fr. mémoire

MEMÓRIU ~i n. 1) Expunere în care se prezintă, în mod amănunțit și argumentat, opinia autorului asupra unor probleme sau a unei activități. 2) la pl. Colecție de conferințe, comunicări și discuții, publicate de o societate științifică. 3) la pl. Scriere beletristică în care sunt evocate evenimente din timpul vieții autorului. 4) Cerere scrisă, mai ales colectivă, adresată unui organ al puterii de stat, prin care se formulează o revendicare; petiție. /<lat. memorium, fr. mémoire

MEMÓRIE s.f. 1. Proprietate a creierului omenesc de a reține, recunoaște și reproduce ceea ce și-a însușit în trecut; facultate intelectuală datorită căreia se rețin datele și cunoștințele căpătate. 2. Amintire. 3. Amintire păstrată de posteritate pentru oamenii iluștri. 4. Parte componentă a unui ansamblu electronic de calcul în care se pot memora informațiile necesare calculului; memorator. [Gen. -iei. / < lat. memoria, cf. it. memoria, fr. mémoire].

MEMÓRIU s.n. 1. Expunere, dare de seamă amplă privitoare la o chestiune, la un fapt, la o situație. ♦ (La pl.) Culegere de lucrări, conferințe etc. făcute în cadrul unei societăți literare, științifice etc. 2. Cerere în care motivele și faptele sunt expuse pe larg. [Pron. -riu. / < mémoire, după memorie].

MEMÓRIE s. f. 1. capacitate a creierului omenesc de a reține, recunoaște și reproduce ceea ce și-a însușit anterior. 2. amintire. ◊ amintire păstrată de posteritate pentru oamenii iluștri. 3. parte componentă a unui sistem electronic de calcul în care se memorează informațiile; memorator (2). (< lat., it. memoria)

MEMÓRIU s. n. 1. expunere documentată amplă asupra unei probleme, a unui fapt. ◊ expunere scrisă a activității științifice, didactice etc. desfășurate de cineva. 2. (pl.) culegere de lucrări, conferințe etc. făcute în cadrul unei societăți literare, științifice etc. 3. (pl.) scriere cuprinzând însemnări asupra evenimentelor petrecute în timpul vieții autorului, la care a luat și el parte. 4. cerere în care motivele și faptele sunt expuse pe larg. (< lat. memorium, fr. mémoire)

PRO MEMÓRIA loc. adv. (despre un document diplomatic) care conține expunerea unor fapte sau textele ce privesc obiectul unei convorbiri și pe care un diplomat îl înmânează celeilalte părți. (< lat. pro memoria, pentru memorie)

MEMÓRIE s. 1. (pop.) ținere de minte, (fig.) cap. (Are o ~ fantastică.) 2. (TEHN.) memorator. (~ la computer.) 3. v. amintire. 4. amintire, (înv.) pamente. (Au ciocnit în ~ lui.)

MEMÓRIU s. 1. petiție, (înv.) memorial, tacrir. (Un ~ către direcție.) 2. (la pl.) (înv.) memorande (pl.). (Și-a scris ~iile.)

memórie (memórii), s. f. – Ținere de minte. Lat. memoria (sec. XIX). – Der. memoriu, s. n. (cerere, petiție; dare de seamă, disertație), din fr. mémoire; memorabil, adj., din fr. mémorable; memorandum, s. n., din fr. mémorandum; memorial, s. n. (memorii; jurnal); memorialist, s. m. (autor de memorii), din fr. mémorialiste; memoriza, vb. (a reține, a fixa în memorie); comemora, vb., din fr. commémorer; imemorial, adj., din fr. immémorial.

memórie s. f. (sil. -ri-e), art. memória (sil. -ri-a), g.-d. art. memóriei; pl. memórii, art. memóriile (sil. -ri-i-)

memóriu (raport, listă, cerere, deviz, dosar personal) s. n. [-riu pron.-riu], art. memóriul; pl. memórii, art. memóriile (sil. -ri-i-)