MÉNGHINĂ, menghine, s. f. Dispozitiv de prindere a unor piese care urmează să fie prelucrate, alcătuit din două fălci și dintr-un șurub cu manivelă, cu ajutorul căruia se efectuează apropierea și depărtarea fălcilor. [Var.: minghineá, menghineá s. f.] – Din tc. mengene.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MÉNGHINĂ s. (TEHN.) (reg.) urs, (Ban. și Transilv.) șaitău, (Transilv., Maram. și Mold.) șurub, (Transilv.) șut. (Strânge o piesă la ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MÉNGHINĂ s. v. piuă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ménghină s. f., g.-d. art. ménghinei; pl. ménghine
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MENGHÍNĂ ~e f. Dispozitiv constând din două plăci metalice și un șurub, folosit pentru a fixa piesele care urmează să fie prelucrate (la strung, la masa de lucru). [G.-D. menghinei] /<turc. mengene
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ménghine (-ni), s. f. – Unealtă de strîns. – Var. minghine(a), menghene(a). Mr. menghine. Tc. mengene, din ngr. μάγγανον (Șeineanu, II, 256; Meyer, Türk. St., I, 48; Berneker, II, 16; Vasmer, Gr., 96), cf. ngr. μεγγενες, alb., bg., sb. mengene. Cf. mangan.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink