MÉNTOR, mentori, s. m. Conducător spiritual, povățuitor, îndrumător; preceptor, educator. ♦ Altoi dintr-o plantă bătrână grefat pe o plantă tânără pentru a-i transmite acesteia însușirile sale. – Din fr., lat. mentor, germ. Mentor.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MÉNTOR s.m. 1. Preceptor, educator; îndrumător, povățuitor. 2. Plantă pe care se altoiește o ramură de la o plantă tânără, cu scopul de a-i imprima caracterele acesteia. [< lat., fr. mentor, cf. Mentor – prietenul lui Ulise și preceptorul lui Telemac].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
MÉNTOR s. m. 1. preceptor, educator; îndrumător. 2. plantă pe care se altoiește o ramură de la o plantă tânără, cu scopul de a-i imprima caracterele acesteia. (< fr., lat. mentor, germ. Mentor)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
MÉNTOR s. v. călăuză, îndrumător, povă-țuitor, preceptor, sfătuitor, sfetnic.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
méntor s. m., pl. méntori
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MÉNTOR ~i m. Îndrumător spiritual experimentat. /<fr., lat. mentor, germ. Mentor
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink