MENȚIÚNE, mențiuni, s. f. 1. Semnalare, pomenire, menționare; (concr.) notă în care se dau informații referitoare la un eveniment, la o persoană etc. ♦ Indicație, specificare, 2. Distincție onorifică (mai mică decât premiul) care se acordă elevilor merituoși, concurenților la o competiție etc. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. mention, lat. mentio, -onis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MENȚIÚNE s.f. 1. Menționare, semnalare; indicație specială, specificare. 2. Distincție care constă în citarea cu elogii a cuiva în urma unui concurs. [Pron. -ți-u-. / cf. fr. mention, lat. mentio].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
MENȚIÚNE s. f. 1. menționare; specificare, precizare. 2. distincție constând în citarea cu elogii a cuiva în urma unui concurs. (< fr. mention, lat. mentio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
MENȚIÚNE s. 1. v. semnalare. 2. v. însemnare. 3. v. indicație.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
mențiúne s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. mențiúnii; pl. mențiúni
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MENȚIÚNE ~i f. 1) Aducere la cunoștință; menționare; semnalare. 2) Indicație necesară. 3) Apreciere elogioasă pentru anumite merite. ◊ Diplomă cu ~ diplomă specială înmânată studenților eminenți. 4) Distincție onorifică, mai mică decât premiul, acordată unor elevi, unor participanți la o competiție etc. [Sil. -ți-u-] /<fr. mention, lat. mentio, ~onis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink